AIEA anunţă că nu s-au înregistrat noi pagube la instalaţiile nucleare iraniene

Publicat: 16 06. 2025, 14:03
15 June 2025, Israel, Bat Yam: A view of a building damaged by an Iranian missile strike on Bat Yam. Photo: Ilia Yefimovich/dpa

Într-o declaraţie adresată Consiliului Guvernatorilor AIEA, Grossi a confirmat că instalaţiile nucleare de la Natanz şi Fordow nu au suferit daune noi după atacurile din urmă cu câteva zile. La Natanz, doar secţiunea supraterană a instalaţiei-pilot a fost distrusă, în timp ce uzina principală subterană nu a fost lovită direct, deşi alimentarea cu energie a fost întreruptă. La situl Fordow, îngropat într-un munte pentru protecţie, inspectorii AIEA nu au observat nicio avarie.

În ceea ce priveşte complexul nuclear de la Esfahan, Grossi a detaliat că în urma atacului de vineri, patru clădiri au fost afectate de atacurile israeliene: laboratorul chimic central, uzina de conversie a uraniului, fabrica de combustibil pentru reactorul de la Teheran şi o unitate aflată în construcţie pentru procesarea uraniului metalic.