Prima pagină » Știri externe » Ajutorul umanitar către Gaza a fost posibil datorită implicării SUA, sugerează Marco Rubio

Ajutorul umanitar către Gaza a fost posibil datorită implicării SUA, sugerează Marco Rubio

Secretarul de Stat, Marco Rubio a declarat marți că presiunile diplomatice exercitate de Statele Unite au contribuit la decizia Israelului de a permite intrarea unui număr limitat de camioane cu ajutoare umanitare în Fâșia Gaza, în contextul unei crize umanitare severe, notează Al Jazeera.
Ajutorul umanitar către Gaza a fost posibil datorită implicării SUA, sugerează Marco Rubio

În cadrul unei audieri în Senatul Statelor Unite, Marco Rubio a susținut că intervențiile diplomatice ale Statelor Unite au fost un factor esențial în relaxarea parțială a blocadei impuse de Israel în Fâșia Gaza: „Nu cred că ați fi văzut evenimentele din ultimele zile fără implicarea noastră și a altora”.

Declarațiile sale vin în contextul în care Israelul a permis luni intrarea unui număr redus de camioane cu ajutoare în Gaza, iar marți ONU a anunțat că alte 100 de camioane au fost autorizate. Totuși, cantitatea livrată este departe de a acoperi nevoile zilnice ale celor peste 2,1 milioane de locuitori ai enclavei.

Rubio a reiterat sprijinul ferm al SUA pentru Israel, dar a salutat și deschiderea statului față de ajutorul umanitar.

„Suntem foarte fericiți că au permis începerea fluxului de ajutoare și sperăm ca acest lucru să continue”, a susținut secretarul.

Pe fondul crizei umanitare, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că va permite doar o „cantitate de bază de alimente” pentru a reduce presiunile internaționale.