Alegeri Afganistan: Hamid Karzai conduce detaşat - rezultate parţiale

Preşedintele afgan în exerciţiu, Hamid Karzai, conduce detaşat în alegerile prezidenţiale, cu 54,3 la sută din voturi, conform rezultatelor parţiale anunţate sâmbătă, referitor la 95 la sută din secţiile de vot, şi care ar putea fi modificate după rezultatele anchetelor de fraudă.

31 afișări
Imaginea articolului Alegeri Afganistan: Hamid Karzai conduce detaşat - rezultate parţiale

Alegeri Afganistan: Hamid Karzai conduce detaşat - rezultate parţiale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom anunţa rezultatele privind toate secţiile de vot la următoarea conferinţă de presă", de luni, a declarat Daoud Ali Najafi, membru al Comisiei Electorale Independente (IEC), responsabilă cu numărarea voturilor.

Rezultatele parţiale anunţate sâmbătă se referă la 95 la sută din secţiile de vot, respectiv la 5.800.000 de voturi.

Dintre acestea, buletinele de vot din 2,15 la sută din secţii au fost puse deoparte, pentru a face obiectul unor anchete pentru fraudă, a precizat Najafi.

Preşedintele în exerciţiu, Hamid Karzai, primeşte 54,3 la sută din voturile declarate valide, ceea ce i-ar permite să fie reales din primul tur de scrutin.

Principalul său rival, fostul ministru de Externe Abdullah Abdullah, obţine 28,1 la sută din voturi.

La o zi după scrutin, Abdullah l-a acuzat pe Karzai de fraude la scară largă, cu ajutorul statului afgan.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici