Aleksei Navalnîi, găsit vinovat de deturnare de fonduri. Opozantul rus a fost condamnat la 5 ani de închisoare

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare şi a fost arestat în sala unui tribunal din Kirov, la aproximativ 900 de kilometri est de Moscova, după ce a fost găsit vinovat de deturnare de fonduri.

426 afișări
Imaginea articolului Aleksei Navalnîi, găsit vinovat de deturnare de fonduri. Opozantul rus a fost condamnat la 5 ani de închisoare

Aleksei Navalnîi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Judecătorul Serghei Blinov l-a condamnat pe Navalnîi la "cinci ani de închisoare", ţinând cont de "gravitatea infracţiunii" penale şi "pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru societate". Opozantul a fost încătuşat şi arestat în sala de judecată.

"Tribunalul a stabilit că Navalnîi a organizat acest act criminal şi a condus punerea în aplicare a acestei deturnări la scară mare", a declarat judecătorul Serghei Blinov.

Judecat de la 17 aprilie, Navalnîi, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că a organizat în 2009 deturnarea a 16 milioane de ruble (aproximativ 400.000 de euro) în detrimentul exploatării forestiere Kirovles, în contextul în care era consultant al guvernatorului liberal al regiunii, faptă pentru care riscă şase ani de închisoare.

"«El a organizat». Deci nu va avea loc o scenă frumoasă de achitare", a reacţionat opozantul, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici