„Este iarbă”, le-a declarat el jurnaliştilor adunaţi în biroul lui, aprinzând un beţişor parfumat cu miros de marijuana.
Cu câteva zile mai devreme, Palikot, cunoscut pentru manifestările sale neobişnuite, a anunţat că „va aprinde iarbă” în Parlament, folosindu-se de dublul sens al cuvântului polonez „zapalic”, care poate fi tradus ca a fuma sau a aprinde.
Polonia a modificat în aprilie legislaţia foarte strictă privind drogurile, lăsând justiţia să aleagă dacă demarează sau nu urmărirea penală împotriva posesorilor unei cantităţi mici de stupefiante. Conform legii, posesia oricărui tip de drog, indiferent de cantitate, este interzisă.
Palikot consideră că legea în vigoare este în continuare foarte strictă şi prezintă inconvenientul de a lăsa procurorilor decizia de a stabili cantitatea de la care o persoană trebuie să fie acţionată în justiţie.
Partidul său a depus, vineri, un proiect de lege prin care consumul de marijuana ar trebui să fie legalizat.
Anunţul său, acela de „a fuma iarbă”, a pus în alertă forţele de ordine ale Parlamentului care au interzis accesul în clădire militanţilor mişcării „Iarba liberă”, invitaţi de partidul lui Palikot.
Joi seara, preşedintele Dietei, Ewa Kopacz a informat Parchetul că „este posibil” ca Palikot şi membrii partidului său să „comită un delict”.
„Vreau să denunţ ipocrizia în ceea ce priveşte consumul de marijuana”, a declarat vineri Palikot. „Cineva a anunţat că va fuma o ţigară cu marijuana şi forţele de ordine erau alerte ca şi cum ar fi fost o lovitură de stat”, a declarat deputatul.