Alianţa Nord-Atlantică vrea negocieri cu Rusia pe tema sistemelor balistice şi politicilor nucleare

Statele membre NATO propun, în cadrul dialogului cu Rusia, măsuri de control al armamentului şi de limitare a sistemelor balistice, pe bază de reciprocitate, afirmă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

489 afișări
Imaginea articolului Alianţa Nord-Atlantică vrea negocieri cu Rusia pe tema sistemelor balistice şi politicilor nucleare
"Am avut un schimb foarte serios şi direct de puncte de vedere asupra situaţiei din Ucraina şi asupra implicaţiilor pentru securitatea europeană. Există diferenţe semnificative între statele NATO şi Rusia pe aceste teme. Disensiunile nu vor fi uşor de atenuat. Dar este un semnal pozitiv faptul că aliaţii din cadrul NATO şi Rusia au stat la aceeaşi masă şi au abordat teme substanţiale", a afirmat Jens Stoltenberg, după reuniunea Consiliului NATO-Rusia.
 
"Reprezentanţii statelor NATO sunt pregătiţi să aibă noi reuniuni cu Rusia şi să discute în detaliu, să prezinte propuneri concrete şi să caute soluţii constructive. În mod special, aliaţii NATO ar vrea să discute despre modalităţi concrete de intensificare a transparenţei exerciţiilor militare, de evitare a incidentelor militare periculoase, de a reduce ameninţările spaţiale şi cibernetice. Aliaţii NATO s-au oferit să analizeze şi controlul armamentului, dezarmarea şi neproliferarea, inclusiv să abordeze limitări reciproce ale sistemelor de rachete şi să reanalizeze politicile nucleare", a precizat Jens Stoltenberg, conform unui comunicat postat pe site-ul NATO şi vizualizat de MEDIAFAX.
 
Secretarul general NATO a reiterat apelul adresat Rusiei de reducere a presiunilor militare asupra Ucrainei şi de evitare a acţiunilor "agresive", subliniind că Alianţa Nord-Atlantică menţine măsurile de apărare. "Ambele părţi au exprimat necesitatea de a dialoga şi de a analiza posibilitatea programării unor viitoare reuniuni", a subliniat Jens Stoltenberg.
 
Statele Unite au propus Rusiei, la reuniunea desfăşurată luni la Geneva, măsuri de îmbunătăţire a stabilităţii strategice, fiind abordată inclusiv tema sistemelor balistice, în timp ce delegaţia rusă a insistat pentru obţinerea unor garanţii juridice din partea Alianţei Nord-Atlantice. Rusia insistă ca Ucraina să nu devină membră NATO, în timp ce subsecretarul de Stat american Wendy Sherman a declarat că Moscova "nu poate dicta termenii politicilor externe ale altor ţări" şi nici modul în care se extinde Alianţa Nord-Atlantică.
 
Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, acuzând că aceste sisteme pot fi utilizate inclusiv în scop ofensiv. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din ţări precum Iranul.
 
Rusia a generat preocupări în Occident din cauza activităţilor militare în apropierea frontierelor Ucrainei. Administraţia de la Kiev susţine că Rusia a mobilizat zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei şi pregăteşte un atac. De asemenea, Moscova este acuzată de intensificarea susţinerii acordate insurgenţilor separatişti proruşi din regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk.
 
Administraţia Vladimir Putin argumentează că poate mobiliza militari oriunde pe teritoriul Rusiei şi cere Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice garanţii că nu vor instala echipamente militare ofensive în apropierea frontierelor ruse. De asemenea, Rusia se opune extinderii NATO spre est. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici