Ambasadorul Chinei, convocat la Ministerul german de Externe din cauza crizei din Hong Kong

  • Guvernul Germaniei l-a convocat pe ambasadorul Chinei pentru a-i cere clarificări despre criza din Hong Kong.
  • Süddeutsche Zeitung: Ambasadorul Wu Ken a fost invitat la o discuţie la Ministerul german de Externe.
  • Statele Unite, Marea Britanie şi UE au criticat dur noua lege privind siguranţa naţională din Hong Kong.
564 afişări
Imaginea articolului Ambasadorul Chinei, convocat la Ministerul german de Externe din cauza crizei din Hong Kong

Ambasadorul Chinei FOTO Profimedia

Ambasadorul Chinei în Germania, Wu Ken, a fost convocat vineri la Ministerul de Externe de la Berlin, pentru a oferi clarificări despre legea privind siguranţa naţională din provincia Hong Kong, afirmă surse citate de publicaţia Süddeutsche Zeitung.
 
„Ambasadorul Wu Ken a fost invitat la o discuţie la Ministerul de Externe”, a declarat un oficial guvernamental german citat de Süddeutsche Zeitung.
 
Miguel Berger, secretar de stat în Ministerul german de Externe, „i-a prezentat ambasadorului Chinei poziţia Germaniei” faţă de situaţia din Hong Kong, a precizat oficialul citat.
 
Germania şi partenerii din cadrul Uniunii Europene au exprimat îngrijorare în legătură cu noua lege privind siguranţa naţională aplicată de Beijing în Hong Kong, atrăgând atenţia că acţiunea afectează autonomia provinciei şi situaţia statului de drept.
 
Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Europeană au criticat dur noua lege privind siguranţa naţională din Hong Kong, considerând iniţiativa o încercare a Beijingului de consolidare a controlului politic asupra provinciei autonome chineze. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici