Ambasadorul francez la ONU: Sancţiunile împotriva Coreei de Nord trebuie intensificate, ca răspuns la cel mai recent test al unei rachete balistice

Consiliul de Securitate al ONU ar trebui să intensifice sancţiunile împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la cel mai recent test al unei rachete balistice intercontinentale nord-coreene (ICMB), a declarat miercuri ambasadorul Franţei, Francois Delattre, relatează site-ul France24.com.

293 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul francez la ONU: Sancţiunile împotriva Coreei de Nord trebuie intensificate, ca răspuns la cel mai recent test al unei rachete balistice

Ambasadorul francez la ONU: Sancţiunile împotriva Coreei de Nord trebuie intensificate, ca răspuns la cel mai recent test al unei rachete balistice

Consiliul de Securitate ONU va ţine o întâlnire de urgenţă, miercuri, pentru a discuta despre cum vor aborda situaţia şi pentru a negocia o rezoluţie care să prevadă noi sancţiuni.

Ambasadorul francez a declarat pentru reporteri că ar trebui făcută o implementare totală a măsurilor actuale, dar şi o "intensificare a sancţiunilor", ceea ce ar solicita o nouă rezoluţie.

În ultimul an, Consiliul de Securitate a adoptat trei runde de sancţiuni menite să reducă bugetul programelor militare din Coreea de Nord.

Sancţiunile au inclus interdicţii pe exportul de cărbune, fier, plumb, textile şi fructe de mare, restricţii în domeniul comerţului şi sancţionarea unor companii şi oficiali nord-coreeni. Pe lângă asta, Consiliul a interzis Coreei de Nord să angajeze imigranţi şi a plafonat exportul de petrol, în special cu statul chinez.

"Încă mai este loc pentru noi măsuri. Rămâne de văzut", a declarat ambasadorul italian Sebastiano Cardi.

"Comunitatea internaţională trebuie să continue să pună presiune până când Coreea de Nord va înţelege că trebuie să îşi schimbe direcţia", a adăugat ambasadorul japonez Koro Bessho.

Tot miercuri, preşedintele american Donald Trump a postat pe contul personal de Twitter că a vorbit, prin telefon, cu omologul său din China, Xi Jinping, despre implementarea unor sancţiuni suplimentare asupra Coreei de Nord.

Rezoluţiile anterioare au fost adoptate în unanimitate de Consiliul de Securitate ONU după săptămâni întregi de negocieri între Statele Unite şi China. Ultima rezoluţie a fost adoptată pe 11 septembrie, după doar o săptămână de negociere.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici