Analiştii chinezi infirmă acuzaţiile de spionaj informatic

Analiştii chinezi resping acuzaţiile potrivit cărora aproape 1.300 de calculatoare din peste 100 de ţări, au fost atacate, ca parte dintr-o reţea de spionaj cibernetic care ar avea sediul în China, relatează CNN.

16 afișări
Imaginea articolului Analiştii chinezi infirmă acuzaţiile de spionaj informatic

Analiştii chinezi infirmă acuzaţiile de spionaj informatic

"Acesta este un alt subiect politic pe care Occidentul încearcă să-l exagereze", a spus Song Xiaojun, analist militar din Beijing, potrivit agenţiei de stat China Nouă. Zhu Feng, profesor la Şcoala de Studii Internaţionale de la Universitatea din Beijing, a adăugat: "Securitatea cibernetică este o problemă globală, dar de această dată cei care consideră China drept o ameninţare emergentă au ales subiectul ca o nouă armă".

Calculatoare ale NATO, de la diverse Guverne şi ambasade sunt infectate cu software care permite atacatorilor să preia controlul lor complet, au declarat experţi citaţi în două rapoarte publicate duminică. Un raport a fost realizat de Centrul Munk pentru Studii Internaţionale de la Universitatea din Toronto, în colaborare cu organizaţia canadiană SecDev Group. Al doilea raport a provenit de la cercetători din cadrul Laboratorului de Calculatoare de la Universitatea din Cambridge.

Potrivit raportului canadian, reţeaua de spionaj cibernetic, numită GhostNet, este capabilă nu doar să caute un calculator, ci şi să vadă şi să audă persoanele care îl folosesc. "GhostNet este capabilă să preia controlul deplin al calculatoarelor infectate, inclusiv căutarea şi descărcarea anumitor fişiere, şi operarea sub acoperire a dispozitivelor ataşate, inclusiv microfoane şi camere web", se precizează în raport.

Descoperirea reţelei de spionaj ar fi fost urmarea suspiciunilor potrivit cărora biroul lui Dalai Lama ar fi fost atacat. Deşi ambele rapoarte au găsit legături cu calculatoare din China, cercetătorii au evitat să învinovăţească statul chinez pentru această operaţiune de spionaj.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici