Anchetatorii americani confirmă unele aspecte ale dosarului rus

Anchetatorii americani au declarat că au confirmat o parte din schimbul de informaţii detaliat în dosarul de 35 de pagini întocmit de un fost agent al servicilor de informaţii britanice, au declarat postului CNN o serie de actuali şi foşti oficiali ai serviciilor secrete şi aplicare a legii.

5182 afișări
Imaginea articolului Anchetatorii americani confirmă unele aspecte ale dosarului rus

Anchetatorii americani confirmă unele aspecte ale dosarului rus (Imagine: Shutterstock/ Arhiva Foto Mediafax)

Aşa cum CNN a comunicat anterior, în perioada în care Donald Trump încă era preşedinte-ales al SUA, acesta, precum şi Barack Obama au fost înştiinţaţi cu privire la existenţa acestui dosar, înaintea punerii în funcţie a actualului preşedinte american.

Niciuna dintre noile informaţii deprinse nu are legătură cu acuzaţiile din acest dosar, ci mai degrabă cu relaţiile dintre naţionali străini. Dosarul detaliază zeci de conversaţii dintre oficiali ruşi şi alţi conaţionali. Sursele nu au putut confirma care anume conversaţii specifice au fost interceptate sau conţinutul acestor discuţii, din cauza faptului că acestea sunt nişte informaţii clasificate. Dar interceptările confirmă că unele conversaţii descrise în acest dosar au avut loc între aceeaşi indivizi, în aceleaşi zile şi locaţii, exact în felul în care au fost descrise în dosar, potrivit oficialilor. CNN nu a putut confirma anterior dacă conţinutul ar avea legătură cu Donald Trump.

Confirmarea, bazată pe conversaţiile interceptate, a conferit însă serviciilor de informaţii şi de aplicare a legii ”mai multă încredere” în credibilitatea unor aspecte ale dosarului pe măsură ce aceştia continuă să-i investigheze conţinutul, conform surselor.

Contactat pentru a comenta aceste noi informaţii, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Sean Spicer a condamnat relatările CNN ca fiind false.

FBI-ul, Departamentul de Justiţie, CIA-ul au refuzat să comenteze.

Oficialii americani ai servicilor secrete subliniază faptul că discuţiile interceptate au avut loc exclusiv între naţionali străini, inclusiv cele ce aveau legătură cu Guvernul rus.

O parte din indivizii implicaţi în conversaţiile interceptate erau cunoscuţi de serviciile secrete americane ca ”fiind extrem de amestecaţi” în colectarea informaţiilor dăunătoare lui Hillary Clinton şi de ajutor lui Donald Trump.

Până în acest moment, oficialii serviciilor secrete ale SUA şi cele de aplicare a legii au declarat că nu au putut verifica nici o parte a dosarului în cauză.

Oficialii care au discutat cu CNN au atras atenţia în privinţa faptului că nu au ajuns la nici un fel de concluzie în privinţa unor eventuale informaţii compromiţătoare despre preşedintele american ce ar fi deţinute de Guvernul rus. Aceştia nu au comentat şi nici nu au confirmat nici un fel de presupuse discuţii sau întâlniri între oficiali ruşi şi cetăţeni americani, inclusiv asociaţi ai lui Donald Trump.

Unul dintre oficiali a subliniat faptul că CNN nu a confirmat aceste lucruri.

Preşedintele american a respins informaţiile din dosar, afirmând că acestea sunt ştiri false.

Conform unui raport al serviciilor de informaţii americane, agenţiile secrete ruse ar avea informaţii compromiţătoare despre Donald Trump, despre viaţa privată şi despre afacerile magnatului republican. Unele surse susţin că membri ai echipei de campanie electorală a lui Donald Trump ar fi colaborat cu serviciile secrete ruse, în contextul în care Administraţia Vladimir Putin este acuzată că a lansat atacuri cibernetice în scrutinul prezidenţial american. Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, a respins vehement relatările conform cărora Rusia ar avea informaţii compromiţătoare despre el. Kremlinul nu deţine materiale compromiţătoare despre preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump sau despre fosta sa rivală, Hillary Clinton, a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Dosarul a fost întreprins de un fost agent britanic ce şi-a petrecut câţiva ani în cadrul unei operaţiuni diplomatice de lucru sub acoperire, în Rusia şi în străinătate. După ce a părăsit servicile secrete, acesta a oferit informaţii FBI-ului în privinţa corupţiei din cadrul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA). Datorită activităţii sale, raportul său despre Trump a avut credibilitate, în pofida informaţiilor neverificate.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici