Anders Breivik va fi mutat temporar într-un alt penitenciar

Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane în iulie 2011 în Norvegia, a fost transferat temporar într-o altă închisoare, pe perioada efectuării unor lucrări la centrul de detenţie în care a fost încarcerat anterior, au anunţat oficialii penitenciarului marţi.

215 afișări
Imaginea articolului Anders Breivik va fi mutat temporar într-un alt penitenciar

Anders Breivik va fi mutat temporar într-un alt penitenciar (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

"Am cerut o pauză", a declarat Knut Bjarkeid, directorul închisorii de mare securitate din Ila, în apropiere de Oslo, unde Breivik a petrecut cea mai mare parte a detenţiei, după arestare, în ziua atentatelor.

"Acest transfer este justificat în special de lucrările de amenajare din cadrul închisorii şi constrângerile legate de planificare ale personalului", a declarat acesta, apreciind de asemenea că o schimbare temporară a locului de detenţie este benefică din punct de vedere al securităţii.

Durata şederii extremistului de dreapta în închisoarea din Skien, situată la aproximativ 130 de kilometri sud-vest de Oslo, nu se cunoaşte.

Norvegia a comemorat duminică atacurile de la 22 iulie 2011, când Breivik a deschis focul într-o tabără de vară a Tinerilor Laburişti, provocând moartea a 69 de persoane, majoritatea adolescenţi, după ce a detonat o bombă în apropierea sediului Guvernului de la Oslo, provocând moartea altor opt persoane.

Extremistul în vârstă de 33 de ani, al cărui proces s-a încheiat la 22 iunie, îşi aşteaptă verdictul la 24 august.

Indiferent dacă va fi condamnat la închisoare sau internat într-o instituţie de psihiatrie, el va fi încarcerat în Ila, un centru de înaltă securitate care dispune de o aripă special amenajată pentru a servi drept minispital.

Ţinut separat de ceilalţi deţinuţi, el va beneficia de măsuri speciale pentru a fi scos din izolare. Potrivit presei, în mai, directorul închisorii din Ila a menţionat posibilitatea angajării unei persoane pentru a juca şah cu deţinutul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici