Angela Merkel a afirmat că nemulţumirea americanilor în privinţa implicării active a Washingtonului departe de graniţe a favorizat alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Cu toate acestea, cancelarul Germaniei a avertizat că această abordare nu este benefică pentru SUA.
”America nu poate fi mare, dacă nu se preocupă de problemele din afara graniţelor sale”, a declarat Merkel într-un interviu acordat miercuri ziarului german Handelsblatt.
În pofida diferenţelor dintre Merkel şi Trump, cancelarul Germaniei a precizat că Trump a câştigat alegerile în mod democratic şi că merită respect.
”A câştigat o campanie dură. Indiferent de opinia mea despre el, merită respect”, a afirmat Merkel.
În plus, Merkel a admis că, de cele mai multe ori, viziunile ei nu se suprapun cu cele ale preşedintelui Statelor Unite, existând numeroase disensiuni. De exemplu, în momentul în care Trump a anunţat retragerea SUA din Acordul de la Paris, Merkel a afirmat că acest act este unul regretabil.
În privinţa viitorului Uniunii Europene, Angela Merkel susţine că Europa nu trebuie să se bazeze doar pe SUA şi că trebuie să-şi formuleze propriile interese, care ar putea să nu coincidă mereu cu cele ale aliatului american.
Citeşte şi: Rusia se opune extinderii sancţiunilor contra Coreei de Nord, cerând găsirea unei soluţii politice
Citeşte şi: NATO cere transparenţă militară din partea Rusiei pentru evitarea „escaladării” tensiunilor/ O analiză arată că armata rusă este mult mai activă decât Alianţa Nord-Atlantică
Citeşte şi: Marea Britanie a trimis scrisori cetăţenilor UE aflaţi de pe teritoriul său în care le cere să părăsească ţara. Ministerul de Interne face acum investigaţie
Citeşte şi: Emmanuel Macron denunţă reglementările Uniunii Europene privind angajaţii detaşaţi: Această situaţie alimentează populismul