Armata israeliană continuă bombardamentele în Fâşia Gaza. 160 de rachete, lansate spre Israel

Armata israeliană continuă, sâmbătă, atacurile asupra poziţiilor islamiste din teritoriul palestinian Fâşia Gaza, bilanţul victimelor ajungând la 11 morţi şi zeci de răniţi, în timp ce grupul fundamentalist Jihadul Islamic a lansat peste 160 de rachete spre Israel.

1189 afișări
Imaginea articolului Armata israeliană continuă bombardamentele în Fâşia Gaza. 160 de rachete, lansate spre Israel

Armata israeliană continuă bombardamentele în Fâşia Gaza. 160 de rachete, lansate spre Israel

Ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a ordonat, sâmbătă dimineaţă, "continuarea eforturilor împotriva Jihadului Islamic, cu accent pe oprirea tirurilor de rachete spre Israel".

În paralel, serviciile de securitate israeliene au acţionat şi în celălalt teritoriu palestinian, Cisiordania, arestând 19 membri ai organizaţiei Jihadul Islamic.

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat, sâmbătă, că bilanţul bombardamentelor israeliene a ajuns la 11 morţi. Printre victime se numără un copil în vârstă de cinci ani. Alte peste 80 de persoane au fost rănite. În operaţiuni a fost asasinat un lider al filialei locale a organizaţiei Jihadul Islamic, Tayseer Jabari.

Peste 160 de rachete au fost lansate spre teritoriul israelian în ultimele 12 ore, dar nu au fost raportate victime. Patru persoane au fost rănite prin accidentare în timp ce se grăbeau spre un adăpost antiaerian. Rachetele au fost lansate spre oraşele Ashdod, Sderot, Ashkelon, Holon şi Yavne, precum şi spre comunităţile Bat Yam şi Rishon Lezion, suburbii ale oraşului Tel Aviv.

Ismail Haniyeh, liderul politic al organizaţiei islamiste Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a discutat sâmbătă dimineaţă cu oficiali din cadrul serviciilor de informaţii egiptene, în efortul de ajungere la un armistiţiu cu Israelul, afirmă surse citate de postul libanez Al Mayadeen şi de cotidianul Haaretz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici