Armata SUA elaborează planuri de urgenţă pentru posibila vizită a lui Nancy Pelosi în Taiwan

Armata americană elaborează planuri de urgenţă pentru eventualitatea vizitei preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, în contextul avertismentelor Chinei, afirmă oficiali de la Washington.

1919 afișări
Imaginea articolului Armata SUA elaborează planuri de urgenţă pentru posibila vizită a lui Nancy Pelosi în Taiwan

Armata SUA elaborează planuri de urgenţă pentru posibila vizită a lui Nancy Pelosi în Taiwan

Armata americană va intensifica mobilizările de trupe şi capabilităţi militare în zona Indo-Pacifică, în cadrul unui plan de urgenţă aflat în curs de a fi elaborat de către Departamentul Apărării.

Serviciile secrete americane nu cred că armata chineză va încerca să doboare avionul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, dar Pentagonul va crea oricum un dispozitiv special, la sol, maritim şi aerian, pentru furnizarea de protecţie suplimentară, afirmă oficiali americani citaţi de agenţia The Associated Press.

Întrebat despre planurile militare, generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din Statele Unite, a declarat: "Dacă va fi luată o decizie de către preşedintele Nancy Pelosi sau de oricine altcineva pentru o deplasare şi dacă este solicitată susţinere aeriană, vom face tot ce este necesar pentru a asigura o derulare în siguranţă a vizitei. Este tot ce pot spune".

Săptămâna trecută, preşedintele Joseph Biden a afirmat că armata americană se opune unei vizite la Taipei a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, în contextul relaţiilor tot mai tensionate cu Administraţia Chinei, suspectată de CIA că se pregăteşte pentru anexarea la un moment dat a Taiwanului. Întrebat despre posibila deplasare, Biden a sugerat că în această vară nu este momentul potrivit. "Armata nu crede că este o idee bună acum", a afirmat Biden, conform cotidianului The Washington Post, subliniind însă că nu cunoaşte actualul "statut al vizitei".

Administraţia de la Beijing a avertizat Statele Unite că va fi nevoită să reacţioneze "puternic" şi "determinat" dacă Nancy Pelosi va efectua o vizită în Taiwan. "Partea chineză a transmis în mai multe rânduri poziţia sa severă în această privinţă. Ne opunem ferm oricărei forme de interacţiune oficială între Statele Unite şi regiunea Taiwan. O astfel de vizită ar încălca grav principiul politic «o singură Chină». Dacă Statele Unite insistă să procedeze altfel, China va aplica măsuri puternice şi determinate pentru a-şi garanta suveranitatea şi integritatea teritorială. Statele Unite trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate pentru consecinţele care decurg din această situaţie", a declarat săptămâna trecută Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

Nancy Pelosi intenţionează să se deplaseze cu o delegaţie în Taiwan în august, conform unor surse citate de cotidianul Financial Times. "Nu confirmăm şi nici nu negăm deplasările internaţionale, din cauza procedurilor de securitate", a declarat Drew Hammill, şeful cancelariei preşedintelui Camerei Reprezentanţilor.

Washingtonul suspectează că Administraţia Xi Jinping pregăteşte o operaţiune militară împotriva Taiwanului. "Eu nu aş subestima determinarea preşedintelui Xi de a afirma controlul Chinei asupra Taiwanului. Este determinat să se asigure că armata sa are capacitatea de a lansa o astfel de acţiune dacă el va decide să acţioneze în această direcţie", a declarat săptămâna trecută William Burns, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA), la Forumul de Securitate de la Aspen (Colorado). Însă directorul CIA nu consideră că este iminentă o invazie chineză în Taiwan. "Riscurile devin mai mari spre sfârşitul deceniului, din evaluările noastre", a precizat William Burns.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici