Asasinarea preşedintelui din Haiti. Patru dintre suspecţi, ucişi. Alţi doi au fost reţinuţi

  • Patru dintre mercenarii responsabili de uciderea preşedintelui haitian Jovenel Moïse au fost împuşcaţi mortal de către forţele de ordine.
  • Alţi doi suspecţi au fost reţinuţi.
  • Totuşi, poliţia este încă în alertă fiindcă nu toţi mercenarii au fost identificaţi sau prinşi.
9803 afișări
Imaginea articolului Asasinarea preşedintelui din Haiti. Patru dintre suspecţi, ucişi. Alţi doi au fost reţinuţi
O parte dintre persoanele responsabile de asasinarea şefului de stat Jovenel Moïse se află încă în Capitala Port-au-Prince, conform BBC
 
„Vor fi ucişi sau capturaţi”, spune şeful poliţiei, Leon Charles. Acesta declară că patru mercenari au fost ucişi iar doi au fost interceptaţi şi reţinuţi.
 
În noaptea atacului, soţia lui Jovenel Moïse a fost rănită grav. Ea a fost deja transportată la un spital din Statele Unite.  
 
Din ultimele informaţii, ştiu că a fost stabilizată, dar e în stare critică. Acum se fac eforturi pentru a o duce la Miami pentru a fi tratată. Sperăm că asta se va face în timpul zilei. Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu, este în viaţă. Nu moare, aşa cum au spus ei”, a declarat Bocchit Edmond, ambasadorul haitian în Statele Unite. 
 
 
Este stare de asediu în Haiti după asasinarea preşedintelui. Momentan, nu se ştie concret cine va prelua puterea până la următoarele alegeri prezidenţiale, programate pentru acest an.
 
Jovenel Moïse era în funcţie din anul 2017, dar, recent, devenise ţinta multor protestatari, care îi cereau demisia. 
 
Preşedintele din Haiti a fost asasinat, în noaptea de marţi spre miercuri, în reşedinţa prezidenţială. 
 
Haiti, cea mai săracă naţiune de pe continentul american, se confruntă cu probleme sistemice de securitate, în contextul crizei politice şi umanitare şi al activităţilor a numeroase grupuri infracţionale.
 
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, Statele Unite şi Uniunea Europeană au cerut în mai multe rânduri convocarea alegerilor legislative şi prezidenţiale anticipate anul acesta. Jovenel Moïse tocmai desemnase un nou prim-ministru, Ariel Henry, şi anunţase intenţia de a convoca alegeri anticipate.
 

CITEŞTE ŞI: Reacţii internaţionale după ce Jovenel Moise a fost ucis: „Vid de putere” 

          Joe Biden condamnă asasinarea "odioasă" a preşedintelui statului Haiti 

         Preşedintele din Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat. UPDATE: Stare de urgenţă în Haiti 

 
     
     
     
     

    Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

    Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

    Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

    Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

     

    Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici