Atacul din Nairobi: Autorităţile au preluat controlul asupra centrului comercial. Mai mulţi americani şi o britanică, printre atacatori

Forţele speciale kenyene verificau în noaptea de luni spre marţi cu atenţie fiecare etaj în parte al centrului comercial Westgate de la Nairobi, atacat sâmbătă de un comando islamist, asupra căruia au preluat controlul, potrivit Ministerului de Interne.

3107 afișări
Imaginea articolului Atacul din Nairobi: Autorităţile au preluat controlul asupra centrului comercial. Mai mulţi americani şi o britanică, printre atacatori

Autorităţile au anunţat că au preluat controlul asupra centrului comercial de la Nairobi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Asedierea clădirii, sediul unuia dintre cele mai luxoase centre comerciale din capitala kenyană, a început sâmbătă la prânz, cu un asalt cu grenade şi arme automate al unui grup de islamişti afiliaţi insurgenţilor somalezi shebab. În decurs de 60 de ore, cel puţin 62 de persoane au fost ucise, tot pe atâtea au fost date dispărute, iar alte aproape 200 au fost rănite.

Potrivit autorităţilor kenyene, trei atacatori au fost ucişi luni. Dar situaţia celorlalţi membri ai grupului, de diverse naţionalităţi, era în continuare necunoscută imediat după miezul nopţii. De asemenea, nu se ştia dacă au minat sau nu clădirea.

"Deţinem controlul asupra Westgate", a anunţat ministerul pe contul său de Twitter, cu puţin înainte de miezul nopţii.

"Forţele noastre verifică foarte atent etajele, unul după altul, în căutarea unor persoane care (eventual) au fost uitate" înăuntru, a adăugat ministerul. "Credem că toţi ostaticii au fost eliberaţi", se mai arată în mesaj.

Un pic mai înainte, Manoah Esipisu, un purtător de cuvânt al Guvernului, a declarat că forţele speciale nu mai întâlnesc nicio "rezistenţă" în clădire.

Totuşi "statutul elementelor ostile rămâne să fie confirmat", a anunţat la rândul său Centrul kenyan de Gestionarea Crizelor.

Mai mulţi americani şi o britanică, printre atacatorii de la centrul comercial din Nairobi

Doi sau trei americani şi o britanică s-au aflat printre persoanele care au atacat centrul comercial Westgate, la Nairobi, omorând cel puţin 60 de persoane, a declarat luni ministrul kenyan de Externe Amina Mohamed pentru postul public american de televiziune PSB

Ministrul, care a fost întrebată în acest sens de către televiziunea publică americană în cursul reuniunii Adunării Generale a ONU, la New York, a confirmat informaţii de presă potrivit cărora americani şi britanici s-au aflat printre cei care au comis carnagiul.

"Potrivit informaţiilor pe care le avem, există doi sau trei americani, iar pentru moment am auzit vorbindu-se despre o britanică", a declarat ea pentru PSB.

Ministrul a declarat că britanica a comis deja acte de terorism similare "în numeroase rânduri". În ceea ce îi priveşte pe americani, a continuat ea, aceştia sunt "bărbaţi tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 19 ani (...), de origine somaleză sau arabă, dar care trăiesc în Statele Unite, în Minnesota şi într-un alt loc".

Forţele speciale kenyene verificau cu atenţie, în noaptea de luni spre marţi, fiecare etaj în parte al centrului comercial Westgate de la Nairobi, atacat sâmbătă de un coamndo islamist, iar Ministerul de Interne a anunţat că a preluat controlul asupra clădirii. Atacul, revendicat încă de sâmbătă seara de către insurgenţi somalezi shebab, afiliaţi Al-Qaida, s-a soldat cu cel puţin 62 de morţi şi aproape 200 de răniţi.

Militari kenyeni luptau în continuare cu "unul sau doi" atacatori islamişti în centrul comercial

Forţele kenyene continuau să lupte marţi dimineaţa cu "unul sau doi" atacatori islamişti ascunşi în interiorul centrului comercial Westgate, la Nairobi, au declarat surse din domeniul securităţii unui corespondent AFP aflat la faţa locului.

Potrivit acestor surse, militanţii au fost localizaţi şi sunt izolaţi în interiorul sau în apropierea unui cazinou situat la unul dintre etajele superioare ale centrului comercial.

Focuri sporadice de arme şi zgomotul unei explozii au fost auzite marţi dimineaţa, dinspre interiorul clădirii, au declarat martori.

Aceste focuri de armă s-au auzit după ce Guvernul kenyan a anunţat luni că "deţine în totalitate controlul" asupra situaţiei în centrul comercial, după trei zile de la atac.

Sursele din domeniul securităţii citate au confirmat că mai mulţi ostatici au fost salvaţi şi evacuaţi către un spital militar.

Rebeli shebab somalezi, afiliaţi Al-Qaida, au revendicat acest atac soldat cu cel puţin 62 de morţi şi aproape 200 de răniţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici