ATENTATUL de la New York: Tânărul arestat nu era un radical, susţine familia sa

Familia bărbatului originar din Bangladesh, arestat miercuri la New York în timp ce încerca să arunce în aer o clădire a Rezervei Federale, a declarat că acesta este un musulman credincios, în vârstă de 21 de ani, care nu a arătat niciodată semne de radicalizare.

496 afișări
Imaginea articolului ATENTATUL de la New York: Tânărul arestat nu era un radical, susţine familia sa

Quazi Mohammad Ahsanullah, tatăl tânărului arestat la New York (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Susţinând că are legături cu Al-Qaida, Quazi Mohammad Rezwanul Ahsan Nafis a fost arestat după ce a încercat să detoneze o bombă de 450 de kilograme în apropierea World Trade Center, ţinta atacurilor din 11 septembrie, soldate cu aproximativ 3.000 de morţi în 2001, în sudul Manhattanului.

Anunţul arestării sale a provocat consternare în familia sa, care locuieşte într-un cartier al clasei de mijloc în nordul oraşului Dhaka.

"Este uimitor. Nafis nu este vreun radical. Îşi face rugăciunile de cinci ori pe zi şi citeşte Coranul şi Hadith (culegerea de cuvinte a profetului Mahomed) în fiecare zi. Nu l-am văzut niciodată să citească cărţi despre jihad", a declarat joi pentru AFP tatăl său, Quazi Mohammad Ahsanullah.

"Noi nu credem că a putut face aşa ceva. Este mândria şi bucuria noastră", a adăugat tatăl său, care este funcţionar bancar.

Potrivit cumnatului său, care s-a prezentat doar cu prenumele Arik, familia sa s-a întreţinut cu el câteva ore înainte de a fi arestat şi au discutat mai ales despre o posibilă nevastă.

"Am auzit vestea în această dimineaţă. Aici toată lumea plânge", a spus pentru AFP tânărul. "Nafis nu a arătat niciodată vreo oarecare formă de radicalizare în timp ce era în Bangladesh", a precizat el.

După ce a fost un elev mediocru, Nafis a reuşit să obţină un loc la Universitatea North South University din Dhaka, o facultate privată recunoscută că este cea mai liberală şi mai scumpă din ţară.

Potrivit surselor universitare, Nafis a avut dificultăţi în a urma cursurile de inginerie civilă şi telecomunicaţii pe parcursul celor opt semestre de studii şi a părăsit universitatea din cauza unor rezultate dezamăgitoare la examene.

"Anul trecut, în decembrie, a obţinut cele mai rele rezultate", a anunţat un purtător de cuvânt al facultăţii, Belal Ahmed.

Potrivit familiei sale, Nafis a plecat ulterior în Statele Unite împreună cu unul dintre unchii săi. După un semestru la Universitatea din Missouri, s-a mutat la New York, unde a găsit un loc de muncă într-un hotel fiindcă universitatea era "prea scumpă".

"Se temea că Statele Unite îl va schimba, dar ne-a spus că a rămas un musulman credincios".

Procurorul federal din Brooklyn Loretta Lynch a anunţat miercuri că tânărul a ajuns în Statele Unite în ianuarie 2012, în scopul de a comite un atentat. Evocând legăturile acestuia în străinătate cu Al-Qaida, el a încercat să înfiinţeze o celulă teroristă în Statele Unite şi a căutat contacte cu Al-Qaida în interiorul ţării, pentru a-l ajuta să comită atentatul.

Dar unul dintre "recruţii" săi era o sursă FBI, ceea ce le-a permis autorităţilor să îl supravgheze - şi chiar să îl ajute - pe tânăr timp de mai multe luni în care acesta s-a pregătit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici