Aterizare de urgenţă la Barcelona. Mai mulţi migranţi au reuşit să fugă de pe aeroport

Un avion în care se aflau migranţi a aterizat de urgenţă la Barcelona. Câteva persoane au reuşit să dispară de pe aeroport, iar autorităţile cred că a fost vorba despre un plan bine organizat.

412 afișări
Imaginea articolului Aterizare de urgenţă la Barcelona. Mai mulţi migranţi au reuşit să fugă de pe aeroport

Aterizare de urgenţă la Barcelona. Mai mulţi migranţi au reuşit să fugă de pe aeroport

28 de persoane au scăpat dintr-un avion după ce acesta a aterizat de urgenţă pe aeroportul El Prat din Barcelona, spun oficialii, potrivit BBC.

Situaţia de urgenţă a fost cauzată de o femeie însărcinată aflată la bordul zborului Maroc-Turcia care a simulat travaliul, au adăugat aceştia.

Ulterior, poliţia a prins jumătate dintre cei care au fugit din avion, inclusiv femei însărcinată, despre care se presupune că încercau să intre ilegal în Spania.

Grupul se afla în zborul Pegasus Airlines Casablanca-Istanbul, de miercuri, şi a sărit din avion imediat ce uşile s-au deschis la aterizare.

Dintre cei 14 capturaţi, cinci au fost urcaţi înapoi în avion, iar ceilalţi vor fi deportaţi în Maroc.

Femeia însărcinată a fost dusă la spital, unde nu s-au găsit dovezi că ar fi fost în travaliu. Ea a fost arestată sub acuzaţia de tulburare a ordinii publice şi face parte din grupul care urmează să fie deportat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici