Australia, decizie controversată: Studenții străini nu vor mai avea voie să-și aducă partenerii și copiii minori în țară
În prezent, soții și partenerii studenților internaționali pot lucra în Australia, deși numărul de ore pe care li se permite să le lucreze variază în funcție de programul de studii al studentului. Studentul poate, de asemenea, să-și aducă copiii aflați în întreținere cu vârsta sub 18 ani.
Măsura guvernului vine după ce partidul de extremă dreapta One Nation, care a înregistrat o creștere în sondajele recente, a declarat săptămâna aceasta că va reduce numărul imigranților temporari cu 750.000 în decurs de trei ani, pentru a le oferi australienilor „un răgaz”, potrivit Reuters.
Ministrul de Afacerilor Interne, Tony Burke, va susține un discurs, joi, la Clubul Național de Presă. Oficialul urmează să declare că numărul net al migrației în străinătate va scădea la 225.000 de persoane până în 2028, potrivit ABC News.
Biroul lui Burke nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters.
„Australia First”
Partidul „One Nation” (n.r. trad – O Singură Națiune), își descrie abordarea drept „Australia pe primul loc”, fiind o mișcare inspirată de politicile SUA, fiind comparate cu cele ale președintelui Donald Trump.
Partidul australian își propune să limiteze migrația netă din străinătate la 130.000 de persoane după primii trei ani, programul urmând să fie revizuit anual.
Fluxul de imigranți în Australia, determinat în mare parte de studenții internaționali, turiștii cu rucsacul în spate și lucrătorii calificați temporari, a crescut brusc după ce țara și-a redeschis granițele în februarie 2022, în urma a aproape doi ani de restricții legate de COVID-19.
Cu toate acestea, cifrele au înregistrat o tendință de scădere în ultimii doi ani, chiar dacă criticii susțin că afluxul de imigranți a sporit presiunea asupra locuințelor și infrastructurii și a pus la încercare coeziunea socială.
Migrația netă din străinătate a totalizat 306.000 în anul încheiat la 30 iunie 2025, studenții internaționali reprezentând mai mult de jumătate din acest total, conform datelor oficiale. Migrația netă a fost de 429.000 în 2024, după ce a atins un maxim de 518.000 în 2023.