Australia şi SUA organizează cel mai mare exerciţiu militar comun din istorie

Australia şi SUA organizează începând de vineri cel mai mare exerciţiu militar comun din istorie, potrivit Reuters.

454 afișări
Imaginea articolului Australia şi SUA organizează cel mai mare exerciţiu militar comun din istorie

Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto

La exerciţiul care va ţine două săptămâni participă peste 30.000 de militari şi civili din Australia, SUA şi din alte 11 ţări. Exerciţiul este organizat din doi în doi ani, dar anul acesta va avea cea mai mare participare.

„Cel mai important mesaj pe care China îl poate prelua din acest exerciţiu este că suntem extrem de legaţi de valorile fundamentale care există între numeroasele noastre naţiuni", a declarat secretarul american al Marinei, Carlos Del Toro, în timpul unei ceremonii pe o navă militară din portul Sydney.

Exerciţiile, care au loc în diferite locuri din Australia, vor include simulări de lupte terestre şi aeriene, precum şi debarcări amfibii.

Anul acesta, Germania va participa pentru prima dată, cu 210 paraşutişti şi puşcaşi marini.

Personal din India, Filipine, Singapore şi Thailanda va participa la exerciţiu în calitate de observator.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici