Pentru al doilea an consecutiv, Londra a lansat concursul intitulat „Provocări în materie de securitate cibernetică”, în speranţa recrutării unor experţi în acest domeniu.
Concurenţii sunt testaţi pentru a contracara atacurile hackerilor, a proteja reţele informatice şi a localiza infractori.
Premiile puse la dispoziţie includ participarea la cursuri de pregătire şi chiar cariere în companii de securitate informatică.
Competiţia a fost lansată pentru a acoperi penuria de experţi în securitate informatică din Marea Britanie.
De la 1 iunie, orice persoană interesată de această competiţie se poate înscrie pe site-ul concursului în vederea unor teste care vor dura 12 luni.