„Evident că Europa trebuie să se teamă de proliferarea statelor mai mici. De aceea nimeni în Europa nu intenţionează să recunoască independenţa Cataloniei. Chiar şi (premierul britanic) Theresa May, în plină furtună de Brexit, a spus că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată Catalonia. Spania a fost de-a lungul istoriei un stat unificat, cu multe regiuni autonome, cu diverse populaţii care vorbesc de asemenea limbi diferite, dar care fac parte dintr-un stat unificat. Nu prin degradarea conceptului de naţiune vom consolida Europa”, a spus Tajani, într-un interviu pentru cotidianul Il Messaggero.
Două dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei, Lombardia şi Veneto, organizează duminică referendumuri de autonomie, pe fondul nemulţumirilor legate de reducerile bugetare cerute de către guvernul de la Roma.
Antonio Tajani a subliniat diferenţele dintre referendumul de independenţă din Catalonia, declarat ilegal de către guvernul spaniol şi de către Curtea Constituţională, şi demersul din regiunile italiene.
„În primul rând, acele două referendumuri sunt legitime, cum nu a fost cazul în Catalonia. În Spania nu este vorba despre autonomie, ci despre proclamarea independenţei în semn de sfidare faţă de statul de drept şi împotriva Constituţiei spaniole”, a spus Tajani.
Guvernul central din Roma susţine că referendumurile din Lombardia şi Veneto sunt inutile, dar sunt permise de către Constituţia Italiei. Susţinătorii referendumurilor consultative insistă că regiunile lor trimit mai multe fonduri din impozite către Roma decât le revin pentru cheltuielile publice, cerând reducerea la jumătate a contribuţiilor.
Citeşte şi: Alexei Navalnîi a fost eliberat. Mesajul transmis de liderul opoziţiei din Rusia, la ieşirea din închisoare
Citeşte şi: ALEGERI în Japonia: Coaliţia premierului Shinzo Abe este aproape de o victorie categorică
Citeşte şi: Ministrul britanic al Comerţului: Factura de Brexit va fi stabilită abia la încheierea unui acord final cu UE
Citeşte şi: Spania speră că locuitorii Cataloniei nu vor lua în considerare instrucţiunile liderilor regionali
Citeşte şi: Două dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei cheamă cetăţenii la vot, duminică, într-un referendum pentru mai multă autonomie