Într-un discurs susţinut în oraşul său natal, Jeddah, în prezenţa ambasadorilor acreditaţi la Ryad, regele Arabiei Saudite le-a cerut diplomaţilor să transmită guvernelor naţionale un mesaj cu privire la pericolul reprezentat de terorism. „Terorismul trebuie combătut cu forţă, raţiune, în cel mai scurt timp”, a atras atenţia suveranul saudit, scrie Jerusalem Post.
Liderii lumii ar trebui să răspundă în cel mai scurt timp pericolului reprezentat de terorism, înainte ca acesta să se extindă dincolo de graniţele Orientului Mijlociu, a avertizat regele Abdallah. „Teroriştii nu dau dovadă de umanitate”, a atras atenţia regele saudit.
Regele Arabiei Saudite a condamnat, în discursul său, asasinatele în masă şi decapitările care au loc „zi şi noapte” în Orientul Mijlociu, încălcând „învăţăturile lui Allah”.
Suveranul saudit a atras atenţia că atrocităţile nu se vor opri aici, cu terorişti care vor comite atentate sinucigaşe. „Sunt convins că vor ajunge în Europa într-o lună”, a afirmat regele Abdallah. El a adăugat că Statele Unite vor fi, de asemenea, vizate, la o lună după Europa.
Citeşte şi: Reacţii de indignare la nivel internaţional după ce un al doilea jurnalist american a fost decapitat – VIDEO
Citeşte şi: BIOGRAFIE: Steven Sotloff, al doilea jurnalist american care ar fi fost executat de Statul Islamic
Citeşte şi: ”Este acelaşi criminal?” ANALIZA înregistrărilor cu decapitarea celor doi jurnalişti americani – VIDEO