Prima pagină » Știri externe » Avionul de realimentare prăbușit în Irak: Toți cei șase membri ai echipajului american au murit

Avionul de realimentare prăbușit în Irak: Toți cei șase membri ai echipajului american au murit

Toți cei șase membri americani ai echipajului au murit în urma prăbușirii unui avion de realimentare în Irak, a anunțat vineri Comandamentul Central al SUA. În cursul dimineții, CENTCOM anunțase că patru dintre cei șase membri ai echipajului au decedat.
Avionul de realimentare prăbușit în Irak: Toți cei șase membri ai echipajului american au murit
KC-135. Sursa foto: Pexels

Comandamentul Central al SUA a confirmat decesul celor doi membri rămași în urma incidentului din Irak, când un avion american de realimentare s-a prăbușit. Astfel, întregul echipaj și-a pierdut viața.

„S-a confirmat decesul tuturor celor șase membri ai echipajului unui avion american de realimentare KC-135 care s-a prăbușit în vestul Irakului. Avionul s-a prăbușit în timp ce survola spațiul aerian al forțelor aliate pe 12 martie, în cadrul operațiunii „Epic Fury””, este anunțul făcut de CENTCOM, într-o postare pe X.

Totodată, Comandamentul a adăugat că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

„Identitatea militarilor nu va fi făcută publică decât după 24 de ore de la informarea rudelor apropiate”, a mai spus CENTCOM.

Anterior, în cursul dimineții, CENTCOM anunța că patru dintre cei șase membri ai echipajului aflați la bordul avionului de realimentare prăbușit în vestul Irakului au murit.

Citește și

Recomandarea video