Avionul rus prăbuşit în Egipt: Ipoteza unui atentat cu bombă la bord, "puternic privilegiată"

Analiza cutiilor negre ale avionului care s-a prăbuşit în Sinai permite "privilegerea puternică" a ipotezei unui atentat cu bombă, potrivit unor surse apropiate dosarului, în contextul în care Rusia a suspendat vineri zborurile către Egipt, relatează AFP, preluată de L'Obs în pagina electronică.

1490 afișări
Imaginea articolului Avionul rus prăbuşit în Egipt: Ipoteza unui atentat cu bombă la bord, "puternic privilegiată"

AVIONUL rus prăbuşit în Egipt: Ipoteza unui atentat cu bombă la bord, "puternic privilegiată"

Washingtonul a solicitat "anumitor" aeroporturi din Orientul Mijlociu să-şi consolideze măsurile de securitate pentru zborurile către Statele Unite, ca măsură de "precauţie".

Conducătorul egiptean al anchetei şi ministrul egiptean al Aviaţiei Civile urmează să susţină o conferinţă de presă sâmbă, la ora 15.00 GMT (17.00, ora României), la Cairo.

După o săptămână de la această dramă, în care au murit toate cele 224 de persoane de la bord, teza unei bombe care a explodat înăuntrul Airbusului companiei Metrojet după 23 de minute de la decolarea de la Sharm el-Sheikh se impunea vineri tot mai clar.

O sursă apropiată dosarului a declarat pentru AFP că analiza celor două cutii negre ale avionulu, alături de probe de la locul prăbuşirii şi experienţa anchetatorilor permit "privilegierea puternică" a ipotezei unui atentat cu bombă.

Decriptarea înregistratorului de zbor (Flight Data Recorder) şi înregistratorului de voce din cockpit (Cockpit Voice Recorder) arată că "totul era normal" până în al 24-lea minut al zborului, când cele două cutii au încetat în mod brutal să mai funcţioneze, ceea ce sugerează o "depresurizare foarte bruscă, explozivă", potrivit acestei surse care a solicitat protecţia anonimatului.

"Ipoteza unei explozii a cărei origine să fie o defecţiune tehnică, un incendiu, sau altceva parte puternic improbabilă", a adăugat sursa citată.

Gruparea Statul Islamic (SI), a cărei aripă egipteană este activă în Sinai, a afirmat că este responsabilă de această tragedie, dar nu a explicat în ce fel.

 "Dispozitiv pirotehnic"

Altă sursă apropiată dosarului a declarat pentru AFP că analiza unei cutii negre ar confirmat caracterul "brutal" şi "brusc" al evenimentului care a condus la prăbuşirea avionului, precizând că fotografii ale unor fragmente ale epavei arată un impact de la interior către exterior, care "acreditează mai degrabă teza unui dispozitiv pirotehnic".

Londra şi Washingtonul au evocat în mod deschis, joi, pista unei bombe.

Rusia a rămas mai întâi prudentă în faţa acestei teze, după cea mai gravă catastrofă aeriană din istoria sa, însă preşedintele Vladimir Putin -la recomandarea serviciilor secrete- a ordonat vineri suspendarea zborurilor civile ruse către Egipt.

El a cerut totodată Guvernului "să asigure repatrierea cetăţenilor ruşi".

Potrivit vicepremierului rus Arkadi Dvorkovici, însărcinat cu acest dosar, în prezent, în Egipr s-ar afla între 45.000 şi 70.000 de ruşi. Rusia nu-şi evacuează cetăţenii, ci efectuează o "repatriere planificată" a celor care doresc să părăsească Egiptul, a dat el asigurări. Aceştia din urmă vor putea pleca din Egipt doar cu "bagajul de mână cel mai strict".

În acest scop, compania naţională Aeroflot a trimis gol zborul de vineri către Cairo, potrivit unui oficial citat de agenţia Interfax.

Repatrierea a început deja în ceea ce-i priveşte pe cei aproximativ 20.000 de cetăţeni britanici prezenţi la Sharm el-Sheikh, o staţiune balneară situată în sudul Peninsulei Sinai.

Primul avion trimis de Marea Britanie pentru a repatria turişti a aterizat vineri, la puţin timp după ora 16.30 GMT (18.30, ora României) pe aeroportul londonez Gatwick, potrivit unui jurnalist AFP. Companiei EasyJet a anunţat că la bord se aflau 180 de persoane.

 "Atât de recunoascătoare"

Alte şapte avioane urmau să decoleze vineri de la Sharm el-Sheikh cu destinaţia Marea Britanie, potrivit autorităţilor egiptene.

"Sunt atât de recunoascătoare că mă întorc împreună cu familia", a declarat pentru presă o pasageră a acestui prim zbor, Emma Turner, cu lacrimi în ochi. "Credeam că nu vom reuşi să ne întoarcem", a adăugat ea.

Însă pe aeroportul din Sharm el-Sheikh confuzia şi furia domneau vineri în rândul numeroşilor turişti britanici blocaţi, care deplângeau lipsa comunicării cu autorităţile. Ambasadorul Marii Britanii a fost interpelat de către turişti la sosirea pe aeroport.

Sute de turişti ruşi aşteptau, la rândul lor, la coadă, în mijlocul bagajelor, în faţa ghişeelor companiilor ruseşti.

La Washington, secretarul american pentru Securitate Internă a anunţat că "anumite" aeroporturi din Orientul Mijlociu au fost rugate să consolideze măsurile de securitate pentru zborurile către Statele Unite, ca măsură de "precauţie". Este vorba despre "extinderea controalelor la obiecte" îmbarcate în avioane, a precizat el.

În urma primelor declaraţii care consideră probabilă teza atentatului, o serie de companii străine, inclusiv din Marea Britanie, şi-au suspendat zborurile către şi dinspre Sharm el-Sheikh, iar Franţa şi Belgia şi-au sfătuit cetăţenii să evite staţiunea.

Această dramă riscă să dea o nouă lovitură turismului Egiptului, o ţară deja afectată de ani de instabilitate după înlăturarea de la putere a fostului preşedinte Hosni Mubarak, în urma unei revolte populare, în 2011.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici