Prima pagină » Știri externe » Barack Obama promite distrugerea grupului terorist Stat Islamic, catalogat drept „reţeaua morţii”

Barack Obama promite distrugerea grupului terorist Stat Islamic, catalogat drept „reţeaua morţii”

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a lansat un apel pentru intensificarea eforturilor în scopul distrugerii grupului terorist Stat Islamic, pe care l-a catalogat drept "reţeaua morţii".
Barack Obama promite distrugerea grupului terorist Stat Islamic, catalogat drept

„Singurul limbaj înţeles de aceşti criminali este limbajul forţei, astfel că Statele Unite ale Americii vor colabora cu o largă coaliţie pentru a distruge această reţea a morţii”, a declarat Obama, potrivit AFP, în discursul rostit în cadrul Adunării Generale a ONU.

„Nu vom ceda ameninţărilor şi vom demonstra că viitorul aparţine celor care construiesc, nu celor care distrug”, a adăugat Obama, referindu-se la grupul terorist Stat Islamic.

„Este necesar să luptăm împotriva extremismului inclusiv pe Internet şi pe reţele de socializare”, a spus Obama.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant, Stat Islamic în Irak şi Siria – SI/SIIL/SIIS) ocupă vaste regiuni din nord-vestul Irakului şi din sud-estul Siriei, unde a proclamat un „califat islamic”. Organizaţia teroristă a executat prin decapitare doi cetăţeni americani, un britanic şi un francez.