Barack Obama refuză să includă Coreea de Nord pe lista statelor teroriste

Preşedintele american Barack Obama a declarat miercuri că statul nord-coreean nu va fi inclus din nou pe lista ţărilor teroriste întocmită de Statele Unite, în pofida apelurilor făcute de Congres.

39 afișări
Imaginea articolului Barack Obama refuză să includă Coreea de Nord pe lista statelor teroriste

Barack Obama refuză să includă Coreea de Nord pe lista statelor teroriste (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Administraţia preşedintelui George W. Bush a eliminat Coreea de Nord de pe această listă datorită progreselor pe care le-a înregistrat aceasta în 2008 în materie de transparentizare a programului său nuclear.

După o serie de gesturi provocatoare făcute de statul comunist, dintre care un test nuclear şi lansarea de tituri de rachetă anul trecut, anumiţi congresmeni i-au cerut lui Barack Obama să revadă această decizie.

Într-o scrisoare adresată liderilor majorităţii democrate din Congres, preşedintele a precizat că Phenianul "nu întruneşte criteriile necesare pentru a fi catalogat din nou drept un stat care sprijină terorismul".

În luna iulie a anului trecut, Senatul american a adopat o rezoluţie neconstrângătoare în care i-a cerut preşedintelui să analizeze includerea Coreei de Nord pe listă, calificând ţara drept "o ameninţare pentru nord-estul Asiei, pentru pacea şi securitatea internaţională".

Coreea de Nord a fost inclusă pe listă la 20 ianuarie 1988, după un atentat comis la 29 noiembrie 1987 împotriva unui avion al companiei aeriene KAL, soldat cu 115 morţi.

Departamentul de Stat a anunţat că Phenianul nu a mai fost asociat de atunci cu sprijinirea altor acte teroriste.

Republicanii conservatori din Congres şi anumiţi democraţi se tem ca ţara să nu transfere tehnologii militare altor state pe care Washingtonul le consideră periculoase, precum Iranul.

Ţările care figurează pe lista neagră a Statelor Unite - Cuba, Iran, Sudan şi Siria - sunt supuse unor sancţiuni economice şi altor restricţii.

În prezent, Statele Unite încearcă să relanseze negocierile în şase pentru a pune capăt programului nuclear al Coreei de Nord.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici