Barack Obama se va întâlni separat cu Sarkozy şi Merkel, în cadrul summit-ului de la Cannes

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va avea joi întâlniri separate şi private cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, la summitul G20 de la Cannes (Franţa), a anunţat luni Casa Albă.

164 afișări
Imaginea articolului Barack Obama se va întâlni separat cu Sarkozy şi Merkel, în cadrul summit-ului de la Cannes

Barack Obama (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Criza datoriilor din Uniunea Europeană (UE) figurează în programul acestor întâlniri anunţate joi dimineaţa, înainte de deschiderea lucrărilor summit-ului, a precizat Ben Rhodes, adjunctul consilierului pentru probleme de securitate naţională al lui Obama, într-o conferinţă de presă, relatează AFP.

De asemenea, preşedintele american se va întâlni vineri cu preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner, în cea de a doua zi a reuniunii internaţionale din sudul Franţei, a mai anunţat sursa citată. Kirchner tocmai a fost realeasă pentru un nou mandat de patru ani la conducerea ţării.

Pe de altă parte, delegaţia americană intenţionează să ceară, în cadrul G20, "detalii" cu privire la aplicarea în UE a acordului referitor la ieşirea din criza datoriilor, obţinut săptămâna trecută la Bruxelles, a subliniat, într-o conferinţă de presă, Lael Brainard, subsecretar pentru Afaceri Internaţionale în cadrul Departamentului Trezoreriei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici