Poliţia a fost alertată cu privire la incidentul din holul spitalului universitar Queen Elizabeth vineri, în jurul orei 6.30 dimineaţa. Ofiţerii specializaţi în arme de foc au fost printre cei trimişi la faţa locului, dar poliţia a confirmat că arma nu a fost folosită şi că nu au existat răniţi.
Bărbatul în vârstă de 29 de ani a fost arestat.
Holul spitalului a fost închis pentru o „scurtă perioadă de timp” şi traficul a fost deviat temporar în jurul spitalului, însă un purtător de cuvânt al NHS Greater Glasgow and Clyde (NHSGGC) a declarat că serviciile nu au fost perturbate. Spitalul a fost redeschis şi funcţionează în condiţii normale.
În conformitate cu Crossbows Act 1987, cumpărarea unei arbalete este legală în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor, iar proprietarii nu sunt obligaţi să înregistreze arma sau să deţină o licenţă.