Bilanţul alunecării de teren din India a crescut la 26 de morţi

Bilanţul alunecării de teren produse în statul Maharashtra, în vestul Indiei, a crescut sâmbătă la 26 de morţi, la două zile după incident, au anunţat autorităţile, citate de Reuters.

141 afișări
Imaginea articolului Bilanţul alunecării de teren din India a crescut la 26 de morţi

Sursa foto: AFP

Alunecarea de teren a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în Irshalwadi, la aproximativ 60 de kilometri de Mumbai, şi a distrus mai multe case.

Se estimează că în cătun locuiau cel puţin 225 de persoane, dintre care peste 80 au reuşit să scape.

Ziarul Times of India a anunţat sâmbătă că aproximativ 80 de persoane erau încă dispărute.

Un oficial din cadrul Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre a spus, pentru Reuters, că sâmbătă au fost recuperate patru cadavre.

Operaţiunile de salvare sunt îngreunate din cauza ploilor, a vizibilităţii reduse şi a terenului accidentat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici