- Home
- Externe
- KABUL, (22.04.2017, 10:56)
- Mircea Olteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bilanţul atacului asupra unei baze militare din Afganistan a ajuns la cel puţin 130 de morţi
Cel puţin 130 de oameni, majoritatea militari afgani, au decedat, în urma unui atac al insurgenţilor talibani care a vizat o bază din nordul Afganistanului, au anunţat autorităţile din această ţară, potrivit BBC News online.
1637 afișări
Bilanţul atacului asupra unei baze militare din Afganistan a ajuns la cel puţin 130 de morţi
Atacul a vizat o bază militară afgană din Mazar-i-Sharif, în provincia Balkh, a declarat Nasratullah Jamshidi, un purtător de cuvânt al armatei afgane.
Mai mulţi talibani, îmbrăcaţi în uniforme ale armatei afgane, au pătruns în baza militară şi au deschis focul asupra persoanelor care ieşeau din moscheea aflată în incinta bazei.
Cel puţin zece militanţi talibani au fost ucişi, iar unul a fost reţinut, au precizat oficialii afgani.
La baza militară din Mazar-i-Sharif sunt staţionaţi şi instructori militari străini, dar nu se ştie dacă vreunul a fost rănit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale a început. Apple recrutează zeci de experți de la Google pentru a-și extinde divizia de A.I.
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Mii de sibieni şi turişti vor lua lumină din Muzeu. Necula: Pădurea are memoria oamenilor
-
Tesla: conducere autonomă şi hărţi în China? Ce a obţinut Musk
"Combatanţii noştri au produs victime masive în baza armatei afgane", a transmis purtătorul de cuvânt al Mişcării Talibanilor Afgani, Zabihullah Mujahid.
Misiunea NATO în Afganistan a denunţat un atac "criminal".
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Problema României e că votantul s-a înstrăinat de putere. Democrația înseamnă că tu, eu și toți din țară avem puterea
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe