Boris Johnson a invocat romanul „Cei trei muşchetari” în mesajul de unitate adresat liderilor NATO

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut liderilor NATO prezenţi la summitul de la Londra, care marchează 70 de ani de la întemeierea Alianţei Nord-Atlantice, să rămână uniţi pe fondul tensiunilor din alianţă, potrivit CNN.

539 afișări
Imaginea articolului Boris Johnson a invocat romanul „Cei trei muşchetari” în mesajul de unitate adresat liderilor NATO

Boris Johnson a invocat romanul „Cei trei muşchetari” în mesajul de unitate adresat liderilor NATO

Acesta a declarat înainte de startul întâlnirii de miercuri că a fost ”încântat să le urez bun-venit aici în Marea Britanie pentru a sărbători cea de-a 70-a aniversare a NATO”, şi că la şapte decenii de la înfiinţare ”am rămas solidari în angajamentele noastre cu NATO şi cu gigantul scut de solidaritate care protejează acum 29 de state şi aproximativ un miliard de oameni”.

Johnson a vorbit despre principiul care stă la baza alianţei spunând că ”de aceea atâta timp cât vom rămâne împreună, nimeni nu va putea spera să ne înfrângă - şi de aceea nimeni nu va începe niciun război”.

„Acest principiu esenţial este prevăzut în articolul cinci al Tratatului Nord-Atlantic: de aceea, dacă vreunul dintre noi este atacat, toţi vom merge pentru a-i apăra”, a adăugat acesta.

Atunci, probabil inspirându-se din faimoasa frază din romanul ”Cei trei muşchetari” scris de autorul francez Alexandre Dumas, Johnson a continuat: ”Dacă NATO are un motto, acesta este ”toţi pentru unul şi unul pentru toţi”.

De asemenea, premierul britanic a declarat ”ca prieteni şi aliaţi, trebuie să nu evităm niciodată să discutăm despre noile realităţi, în special răspunsul NATO la ameninţările emergente precum războiul hibrid şi tehnologiile destructive, inclusiv spaţiul şi spaţiul virtual. La acest consiliu, avem oprtunitatea să ne consolidăm unitatea, ceea ce a făcut din NATO cea mai mare şi mai de succes alianţă din istorie”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
nato,
summit,
johnson

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici