Boris Johnson, despre negocierile Marii Britanii cu UE pe tema relaţiilor post-Brexit

  • Boris Johnson afirmă că negocierile cu UE pe tema relaţiilor post-Brexit sunt foarte dificile
  • Premierul britanic: "Uşa noastră este deschisă, vom continua discuţiile, dar trebuie să spun că lucrurile par dificile"
  • Michel Barnier: Se apropie "momentul adevărului", drumul spre un acord este "foarte îngust"
3539 afișări
Imaginea articolului Boris Johnson, despre negocierile Marii Britanii cu UE pe tema relaţiilor post-Brexit
Marea Britanie va continua negocierile pentru obţinerea unui eventual acord cu Uniunea Europeană pe tema relaţiilor post-Brexit, dar "lucrurile par foarte dificile", a declarat vineri premierul Boris Johnson.
 
"În mod evident, poziţia Marii Britanii este întotdeauna că vrem să continuăm discuţiile dacă există o şansă pentru un acord. Dar trebuie să recunoaştem că Marea Britanie trebuie să poată avea control asupra legilor, oamenii au votat pentru acest lucru; de asemenea, trebuie să putem avea control asupra apelor teritoriale şi drepturilor de pescuit", a afirmat Boris Johnson, conform postului Sky News.
 
"Uşa noastră este deschisă, vom continua discuţiile, dar trebuie să spun că lucrurile par dificile. Sunt diferenţe care trebuie depăşite", a subliniat Boris Johnson.
 
Anterior, negociatorul UE pe tema Brexit, Michel Barnier, a declarat că se apropie "momentul adevărului".
 
"Mai avem foarte puţin timp, doar câteva ore pentru a lucra în aceste negocieri, dacă vrem ca acordul să intre în vigoare la 1 ianuarie. Există o şansă de a obţine un acord, dar drumul spre un acord este foarte îngust. Uniunea Europeană nu va semna un acord cu orice preţ", a afirmat Michel Barnier.
 
Parlamentul European a cerut finalizarea până cel târziu duminică a negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie pe tema relaţiilor post-Brexit, avertizând că, în caz contrar, nu va putea ratifica în timp util un eventual acord.
 
Un eventual acord post-Brexit va trebui ratificat de Parlamentul European, de Parlamentul britanic şi de parlamentele celor 27 de state membre UE. Nu este sigur că procedura de ratificare se va putea finaliza înainte de expirarea tranziţiei post-Brexit, pe 1 ianuarie 2021. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici