Bulgarii au nevoie de mai multă încredere în sine, afirmă premierul Boiko Borisov
„Dacă bulgarii nu se plac pe ei înşişi, dacă sunt timizi şi nehotărâţi, nimeni nu va fi interesat de ei, în special în criza care a cuprins Europa”, a afirmat duminică premierul bulgar.
„Este necesar ca Bulgaria să participe activ pe cât de mult şi frecvent posibil pe scena globală, astfel încât să fie remarcată ca o ţară care progresează către prosperitate”, a adăugat Borisov.
Premierul bulgar a fost prezent duminică la inaugurarea unui drum reparat dintre Dobrici şi General Toşevo, în apropierea graniţei cu România.
Pe lângă aceste sfaturi, Borisov şi-a exprimat convingerea că, ţinând cont de direcţia pe care a luat-o, Bulgaria se îndreaptă ferm spre prosperitate.