Bulgarii se pregătesc de PROTESTE în toată ţara: "Atacăm problemele care au transformat oamenii în cerşetori"

Grupurile societăţii civile bulgare, aflate la originea unei mobilizări care a condus la demisia guvernului conservator, s-au reunit sâmbătă pentru a îşi organiza şi formula revendicările pentru manifestaţiile prevăzute în toată ţara.

2080 afișări
Imaginea articolului Bulgarii se pregătesc de PROTESTE în toată ţara: "Atacăm problemele care au transformat oamenii în cerşetori"

Bulgarii se pregătesc de PROTESTE în toată ţara: "Atacăm problemele care au transformat oamenii în cerşetori" (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Suntem aici pentru că guvernul a abdicat, statul este într-un impas", a declarat Doncio Dudev, coordonator originar al Stara Zagora (centru) în cadrul unei conferinţe de presă la Sofia, cu privire la demisia de miercuri a premierului Boiko Borissov.

Reprezentanţii acestor grupuri, în număr de 30, s-au reunit paralel la Sliven (est) şi la Sofia.

Aceştia au revendicat rapid o reprezentare civilă de 50 la sută în Parlament şi posibilitatea ca deputaţii să îşi poată piardă imunitatea şi locul în parlament înainte de sfârşitul mandatului.

Aceştia solicită de asemenea un moratoriu asupra achitării facturilor de electricitate, eliminarea TVA pentru energie electrică, precum şi începerea anchetelor asupra privatizărilor companiilor bulgare şi asupra utilizării fondurilor europene.

"Avem o sarcină atipică pentru societatea civilă: atacăm problemele care s-au acumulat în ultimii 23 de ani, după căderea comunismului şi care au transformat oamenii în cerşetori", a declarat pentru presă Yanaki Gancev, coordonator la Sofia.

O mare creştere a facturilor de electricitate în ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană (UE) este la originea mişcărilor de stradă începute acum 15 zile. Manifestanţii au reclamat sfârşitul "dominaţiei monopolurilor" în electricitate şi încălzire, apoi atacând guvernul şi corupţia.

O petiţie împotriva monopolurilor va fi trimisă Parlamentului European, au anunţat coordonatorii manifestanţilor, în timp ce Comisia Europeană a lansat deja proceduri împotriva Bulgariei pentru întârzierea liberalizării energiei.

Principalele două sindicate bulgare KNSB (stânga) şi Podkrepa (dreapta) şi Camera industriei (BIA) s-au alăturat sâmbătă revendicării unei noi Constituţii garantând o mai mare participare a societăţii civile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici