Camera Reprezentanţilor obţine acces la documente despre situaţia financiară a lui Donald Trump

Comisia pentru Supraveghere a Camerei Reprezentanţilor din SUA a ajuns la un acord cu fostul preşedinte Donald Trump pentru obţinerea unor documente financiare importante, în cadrul investigaţiei privind potenţiale situaţii de conflict de interese, informează site-ul Axios.com.

268 afișări
Imaginea articolului Camera Reprezentanţilor obţine acces la documente despre situaţia financiară a lui Donald Trump

"După numeroase victorii în instanţe, sunt mulţumită că organismul pe care îl conduc a ajuns acum la un acord pentru a obţine documente financiare centrale pe care preşedintele Trump a luptat ani de zile să le ascundă de Congres", a declarat joi seară Carolyn Maloney, preşedintele Comisiei pentru Supraveghere şi Reforme a Camerei Reprezentanţilor şi membră a Partidului Democrat.

Documentele despre situaţia financiară a lui Donald Trump vor fi furnizate de compania de contabilitate privată Mazars USA, cu care colaborează fostul preşedinte.

Conform acordului, Donald Trump a acceptat să nu conteste în apel o decizie luată în iulie de o instanţă din Washington D.C. care permite Camerei Reprezentanţilor să aibă acces la "anumite documente financiare şi conversaţii".

Comisia pentru Supraveghere şi Reforme a Camerei Reprezentanţilor a iniţiat în 2019 o investigaţie privind posibile situaţii de conflict de interese şi privind legături financiare externe pe care le-ar fi avut Donald Trump.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici