Carantină în Sydney, în timp ce Europa se relaxează. Creştere a cazurilor de COVID cu varianta Delta

  • Premierul statului New South Wales, cu capitala la Sydney, a cerut, miercuri, prelungirea carantinei cu o săptămână.
  • Decizia a fost luată în contextul apariţiei de cazuri noi în oraşul care se confruntă deja cu infecţiile cu varianta Delta.
  • Iniţial, carantina ar fi trebuit să fie ridicată vineri, 9 iulie.
  • În timp ce Australia înăspreşte măsurile, Europa se relaxează.
602 afișări
Imaginea articolului Carantină în Sydney, în timp ce Europa se relaxează. Creştere a cazurilor de COVID cu varianta Delta

Australia impune măsuri antiepidemice, în timp ce Europa se relaxează. Sydney prelungeşte carantina cu o săptămână

Sydney, casa a o cincime din populaţia totală a Australiei, a intrat în carantină în 26 iunie, odată cu creşterea cazurilor de COVID cu varianta Delta, după încetinirea campaniei de vaccinare. Iniţial, carantina ar fi trebuit să fie ridicată vineri, 9 iulie, însă a fost prelungită până în 16 iulie.

„Această tulpină Delta a schimbat jocul, este extrem de transmisibilă şi mult mai contagioasă decât orice altă formă a virusului.”, a spus premierul Gladys Berejiklian.

Sydney se confruntă cu cea mai dură epidemie din acest an, depăşind 350 de infecţii de la primul caz detectat, în urmă cu trei săptămâni, la un şofer de limuzină care transporta echipajele companiilor aeriene, potrivit Reuters.

Un total de 27 de cazuri noi au fost raportate miercuri, în New South Wales, o creştere de la 18 cazuri cu o zi înainte. Dintre cazurile noi descoperite, 20 au fost raportate la persoane care se aflau în izolare, în timp ce restul de şapte cazuri au fost descoperite la persoane care au petrecut timp în comunitate.

Carantina, anchetele epidemiologice şi respectarea măsurilor antiepidemice de către comunitate au ajutat Australia şi în trecut să limiteze efectele COVID-19, raportând un total de 30.800 de cazuri şi 910 decese, de la începutul pandemiei.

În prezent, Sydney este la a doua carantină de la începutul pandemiei de COVID-19.

Oficialii din sănătate au avertizat rezidenţii din Sydney să se aştepte la o creşte a numărului de cazuri de COVID-19 în următoarele 24 de ori. De asemenea, autorităţile le-au cerut locuitorilor din trei suburbii – Fairfield, Canterbury-Bankstown şi Liverpool – să stea acasă.

Şcolile din Sydney se vor muta în sistem online începând cu săptămâna viitoare, când elevii revin din vacanţa de iarnă.

Cum arată peisajul restricţiilor în Europa

În timp ce Australia prelungeşte măsurile antiepidemice, în Europa acestea au început să fie ridicate. Relaxarea din Europa vine şi în contextul sezonului estival şi a introducerii certificatului digital, care permite libera circulaţie a cetăţenilor UE.

În Franţa, măsurile au început să fie ridicate din 20 iunie. În prezent, masca de protecţie nu mai este obligatorie în spaţiile deschise, iar restaurantele cafenelele şi barurile pot primi clienţi în interior, la o capacitate de 50%.

Aceleaşi măsuri de relaxare au fost luate şi în Germania, Italia, Danemarca, Spania sau Polonia.

Şi Marea Britanie a anunţat, joi, 6 iulie, ridicarea restricţiilor începând din 19 iulie.

În România, măsurile de relaxare au început să intre în vigoare, treptat, din 15 mai. Astfel, masca de protecţie a fost eliminată în spaţiile publice, a fost eliminată restricţia de circulaţie noaptea, iar programul agenţilor economici a revenit la normal.

Ultimele măsuri de relaxare au intrat în vigoare în 1 iulie, stabilindu-se că un număr mai mare de persoane poate participa la concerte, evenimente publice şi private, iar cluburile şi restaurantele pot rămâne deschide până la 2 noaptea. Vezi aici lista completă a măsurilor de relaxare

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici