Care era starea deţinuţilor de la Guantanamo

Documentele militare publicate de site-ul Wikileaks dezvăluie comportamentul zilnic al deţinuţilor de la baza navală americană din Cuba, aşa cum era el văzut de Pentagon.

269 afișări
Imaginea articolului Care era starea deţinuţilor de la Guantanamo

Care era starea deţinuţilor de la Guantanamo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Acest deţinut participă activ la greve ale foamei în 2005 şi 2006", dezvăluie în martie 2006 Pentagonul, referindu-se la Yasser Al Zahrani, un saudit în vârstă de 22 de ani, care a murit două luni mai târziu, în circumstanţe încă neelucidate dar prezentate de armata americană drept o sinucidere.

Dosarul său arată că în iulie 2005 "el i-a spus unui gardian, râzând, că îi va deschide stomacul cu cuţitul, îi va tăia faţa şi îi va bea sângele".

Deşi era considerat "un potenţial mujahedin", prezentând "un interes scăzut" pentru serviciile de informaţii şi reprezentând "un risc limitat pentru Statele Unite, este recomandat, potrivit documentului, ca acest "combatant inamic" să rămână în detenţie.

Un alt deţinut, yemenitul Mohammed Abdullah Saleh, care s-a sinucis în iunie 2009, este considerat ca prezentând un "risc ridicat" din cauza comportamentului său în cadrul închisorii. Acesta îşi "arată organele genitale gardianului (...) şi foloseşte lichide corporale (urină, n.red.) în mod deplasat".

Un alt yemenit, Abdul Saleh, deţinut la Guantanamo din iunie 2002, este descris "drept un soldat de bază" în serviciul talibanilor, care prezintă "un risc limitat" pentru Statelor Unite. Acest deţinut a suferit în trecut de "depresie cronică gravă" şi este "prea slab" după ce a participat la mai multe greve ale foamei, afirmă Pentagonul într-o evaluare datând din 2008.

Comportamentul necorespunzător al lui Abd Al Nasir, un chinez uigur eliberat în insulele Bermude în 2009, face, de asemenea, obiectul unei note în 2005: "acest deţinut practică în permanenţă artele marţiale şi lupta cu mâinile goale în pofida ordinelor gardienilor de a se opri".

În 2002, el s-a remarcat "prin confecţionarea unui avion şi a două turnuri din hârtie, simulând Turnurile Gemene din New York".

"A făcut avionul să zboare printre cele două turnuri şi a râs când a aruncat hârtia la toaletă", a conchis armata în dosarul său, evocând venirea reprezentanţilor Guvernului chinez pentru a-i interoga pe aceşti deţinuţi de la baza americană.

"În cursul acestor interogatorii, deţinutul a fost cooperativ cu excepţia momentului în care delegaţia chineză a venit să îl interogheze", subliniază Pentangonul în octombrie 2008.

Aceste zeci de dosare publicate duminică nu evocă deloc sau doar foarte puţin relele tratamente suferite de deţinuţi la începutul detenţiei lor la baza navală sau în închisorile secrete ale CIA.

Astfel, nu se menţionează tortura la care principalul suspect în atentatul comis împotriva navei americane USS Cole, yemenitul Abd-Al-Rahim Al-Nashiri, afirmă că a fost supus într-o închisoare secretă a CIA din Polonia.

În schimb, Pentagonul nu ezită să precizeze în dosarul său că înainte de a fi capturat, acesta era "atât de devotat jihadului, încât şi-ar fi făcut injecţii pentru a promova impotenţa (şi pentru a nu mai fi atras de femei)".

Torturile, atestate de justiţia americană, sunt evocate doar pe jumătate în cazul lui Mohammed al-Qahtani, un saudit suspectat că ar fi cel de-al 20-lea membru al grupului care a comis atentatele din 11 septembrie şi care ar fi trebuit să participe la deturnarea avioanelor de linie din ziua respectivă.

"Deşi documentele publice afirmă că deţinutul a făcut obiectul unor tehnici de interogare dure (...), mărturisirile sale în privinţa implicării în această misiune specială a lui Osama ben Laden în Statele Unite par să fie adevărate", susţine Pentagonul în dosarul lui.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici