Carne de cal, descoperită în specialităţi locale dintr-o regiune din Austria

Urme de carne de cal nedeclarată au fost depistate în produse regionale din Carinthia (sudul Austriei) ale companiei Josef Freitag din St. Georgen im Lavanttal, a anunţat miercuri ministrul regional al Sănătăţii, Peter Kaiser.

135 afișări
Imaginea articolului Carne de cal, descoperită în specialităţi locale dintr-o regiune din Austria

Carne de cal, descoperită în specialităţi locale dintr-o regiune din Austria (Imagine: AFP - MediafaxFoto)

Produsele respective sunt cârnaţi "Kärtner Hauswürstl" şi "Lavanttaler Bauerwurst", specialităţi locale.

"Cer populaţiei să returneze produsele deja cumpărate, am desemnat un lanţ de supermarketuri să se ocupe de retragerea produselor" din circulaţie, a explicat Peter Kaiser.

La 20 februarie, Autoritatea austriacă pentru sănătate şi siguranţă alimentară (Ages) a realizat 53 de teste. Un test s-a dovedit pozitiv, respectiv "Tortellini, carne de vită" care conţineau carne de cal în proporţie de 5,2 la sută.

Scandalul cărnii de cal etichetate fals drept carne de vită a afectat aproximativ 15 ţări europene.

Guvernul francez a dezvăluit existenţa unei filiere care trecea prin cel puţin cinci ţări: Franţa, Luxemburg, România, Olanda, Cipru. Cazul implică 750 de tone de carne folosită pentru prepararea a peste 4,5 milioane de produse vândute în 13 ţări europene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici