Cazul camionului cu 39 de migranţi morţi. Marea Britanie solicită ajutorul Vietnamului pentru identificarea a patru dintre victime

Marea Britanie a trimis dosarele a patru cadavre, solicitând Vietnamului asistenţă pentru identificarea a patru dintre cele 39 de persoane găsite moarte săptămâna trecută într-un camion în comitatul britanic Essex, a anunţat luni Guvernul vietnamez, potrivit Reuters.

553 afișări
Imaginea articolului Cazul camionului cu 39 de migranţi morţi. Marea Britanie solicită ajutorul Vietnamului pentru identificarea a patru dintre victime

Cazul camionului cu 39 de morţi. Marea Britanie solicită Vietnamului ajutor pentru identificarea a patru dintre victimele din Essex

Site-ul guvernului vietnamez l-a citat pe ministrul adjunct de Externe, Bui Thanh Son, care a declarat că Ministerul Securităţii Publice a primit dosarele pentru patru persoane din partea Marii Britanii, în căutarea „coordonării cercetării”.

Son a declarat: „Ministerul Afacerilor Externe rlaborează dosare cu posibile victime, dar până în prezent nu au existat motive de confirmare a cetăţenilor vietnamezi în rândul victimelor.”

Maurice Robinson, în vârstă de 25 de ani, originar din Irlanda de Nord, a fost arestat miercuri la scurt timp după ce cadavrele au fost descoperite. El va fi prezentat luni instanţei, fiind acuzat de crimă, complicitate la trafic de persoane şi spălare de bani.

Alte trei persoane au fost reţinute în acest caz, fiind suspectate de crimă şi trafic de persoane.

Autorităţile britanice colaborează cu cele vietnameze pentru identificarea victimelor, însă nu au fost publicate oficial informaţii despre identitatea sau naţionalitatea niciuneia dintre victime.

Forţele de ordine din comitatul britanic Essex au anunţat miercuri descoperirea a 39 de cadavre umane în interiorul unui container al unui camion în Essex. Iniţial, autorităţile britanice au bănuit că migranţii găsiţi morţi în camion erau de origine chineză, însă ulterior au ajuns la concluzia că aceştia ar putea fi vietnamezi. Un preot catolic din Vietnam a declarat pentru Reuters că bănuieşte că cele mai multe dintre victime sunt vietnamezi.

Poliţia britanică a informat că foarte puţine dintre victime aveau asupra lor acte de identitate şi speră să identifice cadavrele cu ajutorul analizelor ADN.

Taguri:
m britanie,
vietnam,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici