Cazul fetiţei din tabăra de romi din Grecia: Presa bulgară susţine că micuţa Maria aparţine unui cuplu de etnie romă din Bulgaria

Un cuplu de etnie romă din Bulgaria a fost interogat joi de poliţie, care îi suspectează că ar fi părinţii micuţei Maria, fetiţa blondă descoperită într-o tabără de romi din Grecia, potrivit presei bulgare.

479 afișări
Imaginea articolului Cazul fetiţei din tabăra de romi din Grecia: Presa bulgară susţine că micuţa Maria aparţine unui cuplu de etnie romă din Bulgaria

Presa bulgară susţine că micuţa Maria aparţine unui cuplu de etnie romă din Bulgaria (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Intervievată de AFP, poliţia a refuzat să comenteze pe marginea interogatoriului, care a avut loc, potrivit presei, în oraşul Gurkovo (centru).

Potrivit posturilor de radio şi de televiziune publice bulgare, unul dintre copiii cuplului, Saşa şi Atanas Rusev, a declarat pentru jurnalişti, la Nikolaevo, unde locuieşte familia, că mama sa a recunoscut-o pe Maria în imaginile prezentate de posturile de televiziune.

Intervievat de postul de televiziune Nova, fratele lui Atanas Rusev, Anghel, a confirmat că Saşa a "abandonat un copil în Grecia deoarece nu avea nici bani şi nici carte de identitate".

Copiii cuplului de etnie romă sunt, de asemenea, blonzi, potrivit unor imagini ale postului de televiziune Nova. Unul dintre ei, Isus, în vârstă de 15 ani, a recunoscut, la fel ca şi unchiul său, că mama sa a abadondat-o pe Maria deoarece nu avea bani să se întoarcă acasă, relatează agenţiile de presă.

Vecinii cuplului Rusev ar fi confirmat, de asemenea, că familia s-a aflat o perioadă în Grecia. Unii au afirmat că mama şi-ar fi vândut copilul pentru 500 de leva (250 de euro).

Autorităţile elene au cerut ajutorul Interpolului pentru a stabili identitatea copilului blond de patru sau cinci ani găsit pe 16 octombrie într-o tabără de romi din Farsala, în apropiere de Larissa, în Grecia.

Cuplul de romi cu care locuia - un bărbat în vârstă de 39 de ani şi soţia sa, în vârstă de 40 de ani - a fost inculpat, luni, pentru "răpire" şi plasat în detenţie în aşteptarea procesului. Cei doi suspecţi susţin că mama fetiţei, o femeie de etnie romă din Bulgaria, le-au încredinţat-o pentru că nu putea să aibă grijă de ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici