CEDO a clasat o plângere depusă de către Timoşenko împotriva fostei puteri ucrainene proruse

Autorităţile ucrainene proeuropene au recunoscut caracterul "politic" al procedurilor angajate de către fosta putere prorusă împotriva Iuliei Timoşenko, a anunţat joi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), clasând, astfel, o plângere depusă de către fostul premier.

77 afișări
Imaginea articolului CEDO a clasat o plângere depusă de către Timoşenko împotriva fostei puteri ucrainene proruse

Iulia Timosenko (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Judecătorii europeni s-au pronunţat asupra unei plângeri depuse împotriva fostei puteri ucrainene de către fosta reprezentantă a "revoluţiei portocalii" din 2004, în care aceasta afirma că procedura penală angajată împotriva sa în 2011, pentru abuz de putere, era "motivată de consideraţii politice şi constituie un abuz al sistemului penal".

Timoşenko, condamnată în august 2012 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, a petrecut peste doi la închisoare, după care a fost eliberată pe 22 februarie 2014, în ziua prăbuşirii regimului preşedintelui Viktor Ianukovici, inamicul ei jurat de zece ani.

După schimbarea regimului la Kiev, noile autorităţi proeuropene au trimis judecătorilor de la Strasbourg, în mai 2014, o "declaraţie" prin care admiteau caracterul politic al procedurilor împotriva fostului premier şi recunoşteau că această procedură a constituit o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a precizat Curtea, într-un comunicat.

În condiţiile în care Timoşenko a "acceptat termenii" acestei declaraţii, CEDO a considerat acest lucru drept echivalentul unei "soluţionări amiabile implicite între părţi" şi a radiat plângerea de pe rol.

În aprilie 2013 - pe când Ianukovici se afla încă la putere la Kiev, iar Timoşenko în închisoare -, CEDO s-a pronunţat asupra unei plângeri depuse anterior de către fostul premier. Curtea a condamnat, atunci, Kievul, apreciind în unanimitate că plasarea ei în detenţie provizorie, în 2011, a fost "ilegală şi arbitrară".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici