Cehia inaugurează 23 kilometri de autostradă, după 80 de ani de planuri şi costuri de un mld. dolari

Cehia a inaugurat, luni, un segment de 23 de kilometri de autostradă din centura ocolitoare a oraşului Praga, a cărei planificare a început în urmă cu 80 de ani, investiţia ridicându-se la un miliard de dolari, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

319 afișări
Imaginea articolului Cehia inaugurează 23 kilometri de autostradă, după 80 de ani de planuri şi costuri de un mld. dolari

Cehia inaugurează 23 kilometri de autostradă, după 80 de ani de planuri şi costuri de un mld. dolari (Imagine: Mediafax Foto Cehia)

La ceremonia de inaugurare, marcată de austeritatea reducerilor de cheltuieli, nu s-a servit şampanie, fiind disponibile doar apă minerală şi linte, în pofida participării ministrului Transporturilor, Vit Barta, şi preşedintelui Cehiei, Vaclav Klaus, notează jurnalistul Sean Carney într-un material postat pe blogul cotidianului american.

Ministrul a spus că nu sunt bani de irosit, iar în viitor va fi necesară o abordare mai modestă pentru toate proiectele de autostrăzi.

Construcţia propriu-zisă a celor 23 de kilometri de autostradă, care fac parte din sistemul de ocolire a capitalei Praga, a durat patru ani.

Inaugurarea drumului a fost pe punctul de a fi anulată, după ce la verificările de la sfârşitul săptămânii trecute au fost descoperite imperfecţiuni la construcţia unui pod peste autostradă. Autorităţile au decis, după consultarea specialiştilor, că nu există riscul prăbuşirii podului şi au hotărât doar monitorizarea problemei.

Prin inaugurarea celor 23 de kilometri de autostradă, aproape jumătate din centura ocolitoare a oraşului Praga a fost finalizată, restul de 40 de kilometri urmând să înfrunte, comentează jurnalistul WSJ, mulţi ani de întârzieri, din cauza împotrivirii localnicilor şi autorităţilor din zonele pe unde ar urma să treacă autostrada.

Centura ocolitoare a oraşului Praga a fost proiectată în 1930.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici