China a convocat ambasadorii G7 şi UE în contextul tensiunilor din Taiwan. Blinken face apel la calm

Administraţia de la Beijing i-a convocat, joi, pe ambasadorii naţiunilor din cadrul Grupului G7 şi pe reprezentantul Uniunii Europene, pentru a le transmite note de protest, iar secretarul de Stat american, Antony Blinken, a lansat un apel la calm, cerând Chinei să nu amplifice tensiunile în Taiwan.

13665 afișări
Imaginea articolului China a convocat ambasadorii G7 şi UE în contextul tensiunilor din Taiwan. Blinken face apel la calm

Surse politice citate de agenţia AGI şi de cotidianul La Repubblica au declarat că ambasadorii statelor din Grupul G7 şi reprezentantul UE au fost convocaţi la Ministerul de Externe de la Beijing. "Le-au fost înmânate note de protest ca reacţie la comunicatul G7 despre Taiwan", a afirmat un oficial italian, sub protecţia anonimatului.

În contextul crizei generate de vizita la Taipei efectuată de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Antony Blinken, secretarul de Stat american, a lansat un apel la calm din Phnom Penh, Cambodgia, unde a participat la reuniunea SUA-Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN).

"Multe ţări din lume cred că escaladarea crizei nu ajută la nimic şi poate avea consecinţe neintenţionate, care nu servesc nimănui, nici statelor membre ASEAN, nici Chinei. Noi am luat legătura cu omologii noştri din China în ultimele zile pentru a transmite acest mesaj. Menţinerea stabilităţii este în interesul tuturor ţărilor din regiune. Statele Unite continuă să aibă interesul păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan. Ne opunem oricăror eforturi unilaterale de modificare a statutului, mai ales prin forţă", a afirmat Blinken, citat de CNN.

Secretarul de Stat american a subliniat că Washingtonul "menţine angajamentul faţă de politica «o singură Chină», ghidată de Legea Relaţiilor cu Taiwanul din 1979, de Actele Comune SUA-China şi de Cele Şase Garanţii. Şi vreau să subliniez că nu s-a schimbat nimic în poziţia noastră, sper că Beijingul nu va produce o criză şi nu va căuta un pretext pentru intensificarea activităţilor militare agresive", a insistat Blinken.

Beijingul a denunţat poziţia Grupului G7 faţă de criza din Taiwan. "Statele Unite au cauzat problemele, au generat criza şi continuă să amplifice tensiunile. Vizita lui Pelosi la Taipei nu a fost pentru apărarea democraţiei şi a libertăţii, ci pentru a lansa o provocare şi a încălca suveranitatea şi integritatea Chinei", a declarat joi Wang Yi, ministrul chinez de Externe. "Comunicatul miniştrilor de Externe din G7 confundă lucrurile, lansând acuzaţii grave la adresa măsurilor rezonabile şi legale aplicate de China pentru protejarea suveranităţii şi integrităţii", a subliniat Wang Yi, potrivit postului CGTN.

Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) a îndemnat, miercuri, China să nu utilizeze vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezenţanţilor, Nancy Pelosi, ca "pretext" pentru lansarea de exerciţii militare "agresive".

Armata chineză a lansat joi dimineaţă cele mai ample exerciţii militare în jurul Taiwanului, ca reacţie la vizita la Taipei a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi. Manevrele militare aeriene şi maritime cu muniţie reală se derulează inclusiv în apele teritoriale ale Taiwanului. Armata chineză a lansat numeroase rachete în apele teritoriale taiwaneze, iar cinci rachete au căzut în zona economică exclusivă a Japoniei. Cel puţin 22 de avioane de vânătoare chineze au pătruns scurt timp în zona de identificare aeriană a Taiwanului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici