China a executat un magnat din sectorul minier

China a executat luni cinci membri ai unei organizaţii "în stil mafiot", şi anume magnatul în domeniul minier Liu Han, fratele său Liu Wei şi trei asociaţi, în provincia Hubei (centru), relatează agenţia Xinhua, citată de Cotidianul Poporului online.

667 afișări
Imaginea articolului China a executat un magnat din sectorul minier

China a executat un magnat din sectorul minier (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit publicaţiei guvernamentale chineze, fraţii Liu şi alţi 34 de inculpaţi au fost condamnaţi, în mai, pentru organizarea, conducerea sau participarea la o "bandă organizată" şi crime. Cei cinci inculpaţi au fost condamnaţi la moarte, alţi cinci la pedeapsa capitală după doi ani, patru la închisoare pe viaţă, iar 22 la diverse sentinţe cu închisoarea. Un tribunal din Hubei a confirmat sentinţele la moarte în august.

Liu Han a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului Hanlong, cea mai mare întreprindere privată din provincia Sichuan (sud-vest). El deţinea filiale în sectoarele energiei electrice, energetic, financiar, minier, imobiliar şi valorilor mobiliare.

Potrivit verdictului pronunţat de către prima instanţă, gruparea condusă de către fraţii Liu era o organizaţie criminală, cu o ierarhie bine stabilită, membri regulaţi şi profita de pe urma unor activităţi criminale, scrie ziarul.

Organizaţia, "mascată" de către oficiali guvernamentali, potrivit aceleiaşi surse, monopolizase afacerile cu jocuri de noroc în oraşul Guanghan din provincia Sichuan, "tiraniza locuitorii şi afecta grav ordinea economică şi socială".

"Cazul a fost extrem de abject şi periculos", a subliniat tribunalul, într-un comunicat emis luni. Legături au fost stabilite între membri ai grupării şi opt crime, trafic de armament, tâlhărie, vandalism, obstrucţionarea îndatoririlor oficiale, tulburarea ordinii, jocuri de noroc ilegale şi adăpostirea unor criminali, potrivit Curţii Supreme a Poporului din Hubei, citată de ziar.

Înainte să fie executaţi, cei cinci s-au întâlnit cu membri ai familiilor lor, potrivit CNN.

Liu Han era foate bogat şi influent. El ar avea legături cu fostul şef al securităţii interne Zhou Yongkang, în prezent anchetat pentru corupţie, potrivit BBC.

Zhou a fost secretarul partidului unic în Sichuan înainte să fie promovat şef al securităţii publice în 2003. El a fost arestat în decembrie 2014 şi este ultimul oficial - de cel mai înalt rang - vizat în lupta preşedintelui Xi Jinping împotriva coruţiei. Relatările oficiale nu leagă cazul Liu de cazul Zhou. Însă South China Morning Post scrie că Liu era asociatul lui Zhou Bin, fiul lui Zhou Yongkang.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici