- Home
- Externe
- (07.04.2021, 19:31)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
China anunţă că a monitorizat atent un distrugător american care a tranzitat Strâmtoarea Taiwan
- Statele Unite au trimis distrugătorul USS John McCain în Strâmtoarea Taiwan
- China anunţă că a monitorizat atent tranzitul navei militare americane
- Administraţia Joseph Biden este îngrijorată că Beijingul ar putea recurge la preluarea controlului asupra Taiwanului
1183 afișări
SUA trimisese distrugătorul
Statele Unite au trimis, miercuri, un distrugător în Strâmtoarea Taiwan, iar China a anunţat că a monitorizat atent manevrele navei americane, în contextul amplificării tensiunilor militare.
Distrugătorul american USS John McCain a tranzitat miercuri Strâmtoarea Taiwan, au anunţat Forţele Navale americane. Decizia de trimitere a distrugătorului în această zonă disputată a fost luată în contextul în care Armata chineză a anunţat manevre ale portavionului Liaoning şi ale grupului naval aferent în Marea Chinei de Sud.
Forţele militare chineze au monitorizat atent tranzitul distrugătorului USS John McCain prin Strâmtoarea Taiwan, a declarat un purtător de cuvânt militar chinez, citat de agenţia Reuters.
Armata chineză efectuează manevre navale şi aeriene la vest şi la est de coastele Taiwanului, în contextul amplificării tensiunilor în jurul teritoriului separatist susţinut de Statele Unite.
Armata americană avertizează, potrivit agenţiei Associated Press, că Administraţia de la Beijing probabil accelerează acţiunile pentru ocuparea Taiwanului, o sursă de tensiuni între Washington şi Beijing care prezintă riscul apariţiei unui conflict militar.
Administraţia Joseph Biden este îngrijorată că Beijingul ar putea recurge la preluarea controlului asupra Taiwanului, în contextul în care preşedintele Chinei, Xi Jinping, pare din ce în ce mai dispus să asume riscuri pentru a lăsa o moştenire politică importantă. "China pare să se îndrepte de la o perioadă în care s-a mulţumit cu statutul Taiwanului spre o perioadă în care liderii chinezi sunt din ce în ce mai nerăbdători şi mai pregătiţi să testeze limitele şi să cocheteze cu ideea unificării", a afirmat recent un oficial de rang înalt de la Washington, citat de cotidianul Financial Times. Oficialul american a subliniat că Administraţia Joseph Biden a ajuns la această concluzie după analizarea comportamentului Chinei din ultimele două luni. "În contextul în care ne pregătim pentru o perioadă în care Xi Jinping probabil va intra în al treilea mandat, există preocupări că percepe progresele semnificative în privinţa Taiwanului ca fiind importante pentru legitimitatea şi moştenirea sa politică. Pare a fi pregătit să asume mai multe riscuri", a subliniat oficialul american, sub protecţia anonimatului.
Amiralul Philip Davidson, şeful Comandamentului Indo-Pacific al SUA, a avertizat recent, în Senatul de la Washington, că Administraţia Chinei ar putea recurge la acţiuni militare "în următorii şase ani". "Avem indicii că riscurile sunt din ce în ce mai mari. Ameninţările sunt evidente în acest deceniu, de fapt în următorii şase ani", a declarat amiralul Philip Davidson.
Ideea este împărtăşită de amiralul John Aquilino, care urmează să fie succesorul lui Philip Davidson. "Părerea mea este că problema este mult mai aproape de noi decât credem", a avertizat John Aquilino, amintind că Administraţia Chinei a comis alte "acţiuni agresive", inclusiv confruntările cu India, la frontiera comună.
Kurt Campbell, coordonator prezidenţial american pentru Afaceri Asiatice, a confirmat că Beijingul pare să devină din ce în ce mai incisiv faţă de Taiwan. "China a devenit din ce în ce mai incisivă în Marea Chinei de Sud, în acţiunile coercitive împotriva Australiei, în diplomaţia beligerantă din Europa şi în tensiunile frontaliere cu India. Dar cele mai persistente şi determinate acţiuni sunt activităţile militare, diplomatice şi alte activităţi direcţionate împotriva Taiwanului", a afirmat Kurt Campbell.
În ianuarie, China a simulat atacuri cu avioane de vânătoare şi bombardiere asupra portavionului american USS Theodore Roosevelt, la doar trei zile după începerea mandatului preşedintelui Joseph Biden. Un oficial american a declarat că nu este prima dată când China a simulat atacuri asupra unor nave ale SUA. Tot în ianuarie, avioane militare chineze au pătruns, în cadrul unui exerciţiu, în zona de securitate aeriană a Taiwanului.
Administraţia de la Beijing consideră Taiwanul provincie autonomă în cadrul Chinei, în virtutea principiului "o ţară, două sisteme". Beijingul a avertizat că ar putea recurge la forţă dacă Taiwanul, care are o Administraţie proindependenţă, va încerca să se desprindă de China.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Israelul a lansat un atac cu drone asupra Iranului/ Iranul neagă atacul
-
Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei
-
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidrone
-
De la 70.000 de obuze produse înaintea războiului din Ucraina la 700.000 pe an în 2025. Gigantul german din domeniul apărării Rheinmetall îşi multiplică în forţă fabricile din Europa
Citește pe alephnews.ro: Taylor Swift amintește despre gândurile suicidare cu care s-a confruntat, în noul său album. Fanii artistei l-au luat cu asalt pe actorul britanic, Joe Alwyn, pe rețelele de socializare
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Banca românească care a surprins pe toată lumea. Nimeni nu a crezut că a va merge aşa de bine, nici chiar liderii băncii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
PROSPORT.RO
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
CANCAN.RO
Acest bărbat a aruncat o cameră de filmat, într-o gaură adâncă de 93 de metri, sub ANTARCTICA, și a făcut o descoperire ireală. Iată imaginile!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:13
-
astăzi, 18:01