China, ISIS şi Rusia vor să aibă acces la Twitterul lui Elon Musk

Statele autoritare vor ca miliardarul să le redea vocea pe Twitter.

1608 afișări
Imaginea articolului China, ISIS şi Rusia vor să aibă acces la Twitterul lui Elon Musk

Xi Jinping şi Vladimir Putin vor ca China şi Rusia să aibă acces la Twitterul cumpărat recent de Elon Musk. Şi Statul Islamic vrea cont pe platformă

Elon Musk are câţiva super fani noi: Rusia, China şi Statul Islamic. 

După ce cel mai bogat om din lume a cumpărat Twitter pentru 44 de miliarde de dolari luna trecută, oficiali şi jurnalişti din Rusia şi China, dar şi chiar unii jihadişti, l-au îndemnat să ridice restricţiile privind utilizarea platformei.

Solicitările repetate, inclusiv din partea unor personalităţi importante precum Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, fac parte din eforturile acestor persoane de a folosi preluarea lui Musk ca o şansă de a reveni pe Twitter. 

Grupurile de extremă dreaptă din Occident au anunţat deja că recenta achiziţionare a lui Elon Musk este un semnal că pot posta online conţinut plin de ură şi ilegal, transmite POLITICO. Donald Trump şi-ar putea face revenirea după alegerile intermediare din SUA. 

Numărul conturilor chinezeşti a crescut, în ciuda faptului că regimul comunist de la Beijing a blocat accesul la Twitter pentru publicul său intern. Dar oficialii ţării şi mass-media chinezească de stat au folosit în mod repetat platforma pentru a răspândi propagandă comunistă şi pentru a ataca alţi utilizatori care critică Partidul Comunist Chinez. 

În cadrul comunităţilor jihadiste online, preluarea Twitter de către Musk a fost salutată ca o oportunitate de a reveni.

Înainte de 2015, conturi ce aparţineau Statului Islamic au fost postate fără discernământ, inclusiv videoclipuri şi imagini cu decapitari şi alte acte de violenţă. În ultimii şapte ani, instrumentele de moderare a conţinutului de pe Twitter le-au restricţionat. 

Cu toate acestea, numărul de conturi afiliate Statului Islamic pe Twitter  a înregistrat o creştere bruscă după achiziţionare.

Mulţi jihadişti au scris „Califatul Islamic trăieşte şi se extinde”.

Un reprezentant al Twitter nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Compania a declarat anterior că politicile sale cu privire la conţinutul de ură online nu s-au schimbat de la preluarea companiei de către Musk.

Elon Musk, care este incorect politic, susţine că utilizatorii vor avea permisiunea în numele libertăţii de exprimare de a scrie orice fără a suporta consecinţe, să jignească, să facă lobby pentru criptomonede, să-şi promoveze interesele de afaceri (inclusiv lucrătoarele din industria sexuală), de a influenţa piaţa, dar atâta vreme cât respectă legile. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici