China şi Rusia efectuează exerciţii militare comune, în contextul tensiunilor cu Statele Unite

  • China şi Rusia efectuează exerciţii militare comune, în contextul tensiunilor cu Statele Unite şi pe fondul amplificării conflictului din Afganistan.
  • Aproximativ 10.000 de militari participă la manevrele comune din regiunea autonomă chineză Ningxia Hui.
1340 afișări
Imaginea articolului China şi Rusia efectuează exerciţii militare comune, în contextul tensiunilor cu Statele Unite

China şi Rusia efectuează exerciţii militare comune, în contextul tensiunilor cu Statele Unite

Militari chinezi şi ruşi efectuează exerciţii comune în nord-vestul Chinei, un semnal privind consolidarea relaţiilor bilaterale, pe fondul conflictului din Afganistan şi în contextul tensiunilor cu Statele Unite.

Exerciţiile militare se derulează în regiunea autonomă chineză Ningxia Hui, învecinată cu regiunea Xinjiang, unde, conform Statelor Unite, ar exista abuzuri asupra etnicilor uiguri. Manevrele militare au loc în apropierea frontierei Chinei cu Afganistanul, în contextul în care Administraţia de la Beijing este îngrijorată de ofensiva insurgenţilor talibani, informează agenţia Associated Press.

Exerciţiile, care au început luni şi vor dura cinci zile, "au rolul de a intensifica operaţiunile antiteroriste comune ale armatelor din China şi Rusia, dar şi de a demonstra determinarea fermă şi forţa celor două ţări în protejarea securităţii şi stabilităţii pe plan internaţional şi la nivel regional", a transmis agenţia oficială de presă Xinhua.

„Exerciţiile reflectă noua amploare a parteneriatului strategic China-Rusia, în scopul coordonării acţiunilor într-o nouă eră de încredere mutuală, schimburi pragmatice şi colaborare bilaterală", precizează agenţia Xinhua.

Conform publicaţiei germane Süddeutsche Zeitung, la exerciţii participă 10.000 de militari chinezi şi ruşi.

Rusia susţine revendicările teritoriale ale Administraţiei de la Beijing în Marea Chinei de Sud. Administraţia Joseph Biden a avertizat, luni, că nu va tolera provocările armatei chineze în zone disputate din Marea Chinei de Sud. „Am observat apropieri periculoase între nave şi acţiuni provocatoare, pentru avansarea unor revendicări maritime ilegale. Un conflict în Marea Chinei de Sud sau în orice ocean ar avea consecinţe grave la nivel mondial în materie de securitate şi pentru relaţiile comerciale. Atunci când un stat nu este vizat de consecinţe dacă ignoră reglementările, este alimentată starea de impunitate şi de instabilitate peste tot", a afirmat secretarul de Stat american, Antony Blinken.

Însă un diplomat chinez, Dai Bing, a afirmat că Statele Unite "au devenit cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii în Marea Chinei de Sud".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici