China şi SUA sunt de acord să coopereze în domeniul schimbărilor climatice, după întâlnirea din Alaska

  • China şi Statele Unite au decis să înfiinţeze un grup de lucru comun privind schimbările climatice.
  • Delegaţia a declarat că ambele ţări s-au angajat să consolideze comunicarea şi cooperarea pe această temă.
  • Cele două ţări ocupă primele locuri mondiale în topul celor mai mari poluatori ai planetei
365 afișări
Imaginea articolului China şi SUA sunt de acord să coopereze în domeniul schimbărilor climatice, după întâlnirea din Alaska

Foto: Profimedia

China şi Statele Unite au decis să înfiinţeze un grup de lucru comun privind schimbările climatice, potrivit unei declaraţii a delegaţiei chineze care a participat la discuţiile la nivel înalt din Anchorage, Alaska.
 
Delegaţia a declarat că ambele ţări s-au angajat să consolideze comunicarea şi cooperarea pe această temă, a raportat agenţia de ştiri de stat Xinhua, citată de dpa.
 
Deşi este afectată de un şir de acuzaţii publice şi nu a reuşit să facă progrese în relaţiile bilaterale, prima întâlnire la nivel înalt între Beijing şi Washington sub administraţia Biden a fost „sinceră, profundă şi constructivă,” potrivit Xinhua.
 
”Ambele părţi şi-au exprimat dorinţa de a consolida cooperarea sau coordonarea în anumite domenii specifice, vor evita neînţelegerile şi judecăţile greşite, precum şi conflictele şi confruntările, astfel încât să promoveze o dezvoltare solidă şi constantă a relaţiilor China-SUA,” mai scrie Xinhua.
 
Discuţiile din Anchorage (Alaska) au fost conduse de secretarul de stat Antony Blinken şi cel mai înalt diplomat al Chinei, Yang Jiechi.
 
China, cea mai populată ţară din lume, ocupă primul loc în lume în topul celor mai poluante ţări, din cauza emisiilor de dioxid de carbon emise de industrie.
 
Deşi este parte a unor pacte internaţionale, cum ar fi Protocolul de la Kyoto, SUA ocupă locul doi în clasamentul celor care încălzesc planeta cu emisiile de carbon. Pe următoarele locuri se află India, Rusia şi Japonia. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici