Chuck Hagel: Jihadiştii din Irak reprezintă o "ameninţare" pentru Orientul Mijlociu, Europa şi SUA

Jihadiştii sunniţi care au preluat controlul asupra unor teritorii vaste din Irak reprezintă o "ameninţare" pentru Orientul Mijlociu, Europa şi Statele Unite, a apreciat miercuri secretarul de Stat american, Chuck Hagel.

10291 afișări
Imaginea articolului Chuck Hagel: Jihadiştii din Irak reprezintă o "ameninţare" pentru Orientul Mijlociu, Europa şi SUA

Chuck Hagel (Imagine: Bogdan Stamatin/ Mediafax Foto)

"(Jihadiştii) sunt o ameninţare pentru ţara noastră", a declarat Hagel în cursul unei vizite la baza navală din Georgia, în sud-estul Statelor Unite.

Barack Obama a mobilizat 300 de consilieri militari pentru a sprijini armata irakiană în faţa insurgenţilor. În plus, atacuri aeriene ţintite sunt posibile, însă preşedintele Statelor Unite a exclus trimiterea unor trupe pe teren, la doi ani şi jumătate după retragerea militarilor americani din Irak.

Jihadiştii sunniţi, în special cei din cadrul grupării Statul Islamic (SI), sunt "o forţă sofisticată, dinamică, organizată, bine finanţată şi competentă", a mai apreciat Hagel.

Ei reprezintă o "ameninţare pentru aliaţii noştri din Orientul Apropiat şi Europa", a spus el.

Potrivit unor experţi şi oficiali americani, rebelii, care sunt angajaţi şi împotriva trupelor lui Bashar al-Assad în Siria, ar putea crea sanctuare în teritoriile cucerite pentru a stabili acolo tabere de antrenament şi pentru a pregăti atacuri împotriva ţărilor occidentale.

Insurgenţii sunniţi au cucerit teritorii vaste în nordul, vestul şi estul Irakului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici